ß
În seara aceasta, de la 21:30, autocarul Visuri la cheie va ajunge în comuna Merei, din județul Buzău pentru a veni în ajutorul unei familii cu o poveste cutremurătoare. Valentin în vârstă de 26 ani și fratele său, Georgică, care are doar 11 ani, au trecut prin momente greu de imaginat, dar, în pofida tuturor provocărilor, nu au lăsat nimic să îi despartă.
Gallery
Dragoș Bucur îi va descrie în această seară ca fiind: “Doi frați, uniți pentru totdeauna”. În ultimii 4 ani, cei doi și-au pierdut ambii părinți, casa le-a ars de două ori, iar Georgică a fost pe punctul de a fi luat de lângă el. „Pe Georgică îl iubesc foarte mult, m-am hotărât să-l adopt pe fratele meu. Nu-l las în plasament. Am făcut ce era cel mai bine de făcut. Sunt ca un tată pentru el, în momentul de față”, va mărturisi Valentin.
După decesul mamei lor, provocările nu s-au oprit pentru familia Dragomir. Primul incediu le-a mistuit casa în totalitate. „Nu a mai rămas atunci absolut nimic, doar doi pereți. Nu realizam ce o să facem mai departe, unde o să stăm”, va povesti Valentin. Acesta a fost urmat de un al doilea incediu, în urma căruia și tatăl celor doi băieți și-a pierdut viața.
Însă, oricât de dificile au fost momentele prin care au trecut, cei doi frați nu și-au pierdut speranța. „Îl iubesc din toată inima și suntem și prieteni. Am încredere în Valentin că nu o să mă lase niciodată la greu” , va spune Georgică senin.
În momentul în care vor realiza că echipa Visuri la cheie le calcă pragul, emoțiile vor fi greu de stăpânit. „Cred că am rămas fără respirație de emoții și de bucurie, că știam că se va întâmpla o minune. Când vezi acel autocar, se va întâmpla o minune, sigur!”, va spune Gelu Dragomir, unchiul celor doi frați, care le-a fost alături și i-a ajutat, în ciuda greutăților cu care și el se confruntă. El va insista să facă parte din echipa de voluntari, pentru a contribui la renovarea casei.
Dar, în urma unei analize atente, Omid Ghannadi, Cristina Joia și Andra Marinescu, împreună cu Florin Brânzan vor ajunge la o concluzie care va schimba tot: „E o casă care trebuie clar demolată”, vor decide aceștia. Această veste îi va lua prin surprindere pe membrii familiei Dragomir, „Pe o parte îmi pare rău, că am muncit foarte mult, dar pe altă parte, îmi pare foarte bine că se șterg toate necazurile, toate amintirile foarte grele din viața noastră”, va spune Gelu.
Pentru a vedea cum echipa Visuri la cheie va reuși să construiască de la zero o casă nouă și sigură pentru familia Dragomir, nu ratați noua ediție din această seară, de la ora 21:30, la PRO TV și pe VOYO.
Visuri la Cheie – Crede în oameni!