ß
Au mai rămas doar 9 concurenți în lupta pentru trofeu și marele premiu, iar pentru aceștia fiecare zi este egală cu noi probe, noi discuții și momente mai tensionante ca niciodată. Cu cât se apropie stabilirea câștigătorului, cu atât se complică lucrurile.
La cea mai recentă eliminare s-a ajuns cu una dintre cele mai dure și imprevizibile strategii din acest an. Finalul a fost unul șocant pentru toți – Alexandru Delea, campion în trecut, a părăsit competiția.
”Nu am dormit toată noaptea. (...) Am fost foarte trist, după acel joc. Să ajungi în duel cu un prieten foarte bun. Am niște sentimente puternice, între mine și el s-au creat niște conexiuni”, mărturisește Sorin Pușcașu, unul dintre cei care a câștigat Duelul și s-a salvat.
De cealaltă parte, Zanni, cel de la care a pornit întreaga strategie și care s-a salvat de la eliminare, nu are nicio remușcare:
”Am dormit ca un bebeluș. Sunt recunoscător că am dormit alături de cei trei cu care am început competiția”.
Cele întâmplate par că au schimbat totul! Foștii Războinici sunt foarte supărați:
”Nu mai merită să le spunem niciun cuvânt. Și-au pierdut dreptul de a vorbi cu noi, și-au pierdut onoarea”, va menționa Robert, în timp ce Andrei Ciobanu consideră că abia de acum începe cea mai dificilă etapă a show-ului: ”am declarat război și război o să fie. De acum începe...”.
Se aruncă și cu alte afirmații dure:
Iancu Sterp: Zanni a fost capul răutăților, a făcut o strategie destul de mârșavă.
Andrei Ciobanu: Cred că e diabolic ce s-a întâmplat și Zanni e meschin.
De cealaltă parte, Ana Porgras spune:
În competiție pare că am fost tot timpul cu un pas în față.Meritul e al lu Zanni, el e cel care gândește strategiile.
Ce înseamnă aceste afirmații dure pentru strategiile existente și cum se vor comporta concurenții de acum înainte, vom afla.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Emisiunea integrală poate fi vizionată pe VOYO
FOTO: CAPTURĂ SURVIVOR ALL STARS