Doar câteva ore ne mai desparte de premiera celui mai așteptat sezon Survivor! În 2024, concurenții din sezoanele anterioare se întorc pe traseu, cu un singur scop – să câștige fiecare probă și să meargă până la capăt. Un nou sezon, reguli diferite. Ce strategii vor face? Pe cine se vor baza? Aflăm, din această seară, la PRO TV și pe VOYO!
10 Faimoși și 10 Războinici pornesc în sezonul suprem, Survivor All Stars! Din echipa Războinicilor, în acest an, va face parte și Alex Delea, câștigătorul Survivor 2022.
Înainte de a pleca în Republica Dominicană, Alex Delea a oferit un scurt interviu pentru PRO TV.
„Survivor e visul meu, e viața mea! Trăiesc în Survivor de dinainte să merg la Survivor, deci abia așteptam să fie, știam că o să fie, nu știam când o să fie… dar eram pregătit, foarte pregătit”, a mărturisit concurentul care a acceptat noua provocare fără să stea pe gânduri.
Întrebat ce i se pare dificil la Survivor, Războinicul a răspuns: „În primul rând o să fie frigul. Nu o să fie deloc ușor, cu toate că știi unde te duci. (…) Înainte te duceai fericit pentru că tu nu știai ce e acolo. Acum știind la câte nenorociri se întâmplă acolo, adică foame, frig, stres, toate cele… parcă e mai nasol acum, dar am un chef să merg de nu îți vine să crezi”.
Alex Delea s-a pregătit în sala de forță pentru revenirea la Survivor.
„E ca și când te-ai pregăti să intri într-o nouă viață. În afară de sport, pe care îl fac de foarte mult timp...În rest nu ai la ce să te pregătești pentru că depinzi de oameni, depinzi de tot ce se întâmplă acolo și nu știi la ce să te aștepți. Așa că abia aștept să văd ce se întâmplă acolo”, a conchis concurentul.
Urmărește interviul oferit de Alex Delea în clipul video de mai sus
Survivor All Stars este din 16 ianuarie la PRO TV și VOYO