ß
După ce timp de cinci luni, concurenții s-au luptat în cel mai puternic reality show din lume, de peste o lună, toți abonații VOYO au avut ocazia să vadă acomodarea celor care au trecut de etapa Unificării, la viața reală. În formatul Survivor: dincolo de insulă, emoțiile au ieșit la iveală mai puternice ca niciodată și au arătat cât de dificil este să lași în urmă o experiență precum Survivor și să revii la ceea ce cândva părea normalitate.
Astăzi, în exclusivitate pe VOYO, este disponibil ultimul episod, cel care prezintă primele zile acasă ale finaliștilor Dan Ursa și Andrei Krișan, dar și marea surpriză pregătită pentru cei doi și Carmen Grebenișan, de către Daniel Pavel.
În prima parte, episodul va urmări revenirea în Cluj a locului doi din acest sezon, Krișan și modul în care a fost primit. „Am trăit cu el fiecare emoție”, va admite mama acestuia, în timp ce iubita îi va declara cât i-a lipsit să adoarmă cu capul pe pieptul lui. Și întoarcerea la sală va fi una plină de bucurie și va arăta ce echipă unită are Andrei acolo. ”Îmi zâmbește sufletul”, va admite tânărul vicecampion care a demonstrat cât este de puternic în acest sezon.
În paralel, abonații vor vedea cum a fost pentru Dan Ursa să revină la soție și fiică, să meargă la Știrile PRO TV pentru prima dată în viață, dar și să revină în orașul natal, unde era așteptat de toate rudele. ”A fost șocant să-l văd atât de slab”, va spune soția lui, în timp ce mama va recunoaște că nu crede că l-ar mai încuraja să plece într-o aventură atât de dură, precum Survivor România.
Cea de-a doua parte va prezenta o surpriză de neuitat pentru Dan, Andrei și Carmen. Fără să știe ce va urma, aceștia au ajuns la Mall, unde i-a așteptat Daniel Pavel pentru o ultimă reuniune. ”O ipostază cu totul nouă. Acum se încheie acest sezon”, le va spune iubitul prezentator înainte de a îi invita în sala de film unde zeci de fani îi așteptau. ”Emoție și recunoștință”, asta a simțit Carmen când a văzut câți erau acolo pentru ei, iar Ursa va recunoaște că ”am simțit ce simt actorii la premiere”.
Ce întrebări au avut fanii pentru ei? Cum a fost să se reîntâlnească în formula în care cei de acasă i-au votat în finală? Ce impresii au schimbat? Totul poate fi aflat, urmărind ultimul episod din acest sezon al show-ului Survivor: dincolo de insulă, în exclusivitate pe VOYO!