ß
Cel mai așteptat moment al acestui sezon Survivor România este pe cale să înceapă, iar regulile se schimbă pe ultima sută de metri pentru concurenți. Există un singur colan de Imunitate, iar cel care va reuși să îl câștige pe traseu se va proteja, trimițându-i pe ceilalți trei la votul publicului.
Dan Ursa a primit colanul de Imunitate din partea prezentatorului Daniel Pavel după ce l-a învins pe Andrei Krișan la ultimul duel. Bătălia a fost strânsă, însă fostul Războinic a reușit să își adune toate forțele pentru a se salva.
„Se zice că dacă nu ai mâncare și duci lipsă de tot confortul de acasă, ți se dezvoltă alte simțuri: văzul, auzul, mirosul. Mi s-au dezvoltat toate astea, dar în momentul ăsta creierul meu este negru.
Sunt plin de emoții și vreau să dedic colanul ăsta tuturor susținătorilor mei, care au avut încredere în mine. Vreau să îl dedic și celorlalți trei”, a spus Dan Ursa.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Dan Ursa a câștigat colanul de Imunitate după duelul cu Andrei Krișan
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Dan Ursa, cu trei vieți complete, și Andrei Krișan, cu numai două, au intrat din nou pe traseu. Alexandra Ciomag și Carmen Grebenișan au ieșit din joc, iar lupta se va da acum între cei doi foști Războinici.
Semifinalistul Dan Ursa câștigă, și de această dată, duelul! Lupta între cei doi nu se termină aici, însă. Conform regulilor, cei doi trebuie să continue jocul până când unul dintre ei rămâne fără vieți.
În cea de-a doua bătălie a câștigat Andrei Krișan. Scorul este, în acest moment, de 2 la 1 pentru Dan Ursa.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Andrei Krișan și Alexandra Ciomag au luptat cu ultimele forțe pe traseu! Fosta Războinică a mai avut o singură viață, pe care a pierdu-o în duelul cu adversarul său, fiind astfel eliminată din joc.
„Dane, îmi promiți colanul?”, i-a spus Alexandra Ciomag lui Dan Ursa.
„Îți promit că rup traseul”, a răspuns Dan Ursa.
Vezi în videoclipul de mai jos momentul complet
Carmen Grebenișan a intrat în viteză pe traseu și i-a luat-o în față Alexandrei Ciomag. Amebele au avut două vieți la început, însă doar fosta Faimoasă a câștigat runda. În acest moment, Alexandra Ciomag este singura care mai are doar o singură viață, umrată fiind de Andrei Krișan și Carmen Grebenișan care au mai rămas cu două. Dan Ursa s-a poziționat pe primul loc în clasament.
Vezi în videoclipul de mai jos momentul complet
Dan Ursa și Andrei Krișan au intrat pe traseu cu toate punctele de la început, însă doar unul a reușit să câștige runda. Dan Ursa și-a păstrat cele trei vieți, iar adversarul său a mai rămas cu două.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Andrei Krișan și-a conservat cele trei vieți, în timp ce Carmen mai are doar două pentru următoarea rundă.
Vezi mai jos care este scorul în acest moment:
Dan Ursa, cel care a obținut cel mai bun timp în prima rundă, a intrat pe traseu alături de Alexandra Ciomag. Jocul Semifinalei și-a schimbat regulile și i-a provocat pe cei patru concurenți să își adune toate forțele.
Primul duel a fost câștigat de către Dan Ursa, conservându-și cele trei vieți. Alexandra Ciomag va intra, în următorul traseu, cu doar două vieți.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Carmen Grebenișan se poziționează pe locul al doilea în clasament, după ce a scos un timp mai bun decât Alexandra Ciomag și Andrei Krișan. Fosta Faimoasă s-a mișcat cu viteză pe traseu și a obținut 2 minute, 13 secunde și 50 de sutimi.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Dan Ursa a reușit să obțină cel mai bun timp de până acum! Fostul Războinic i-a întrecut pe Andrei Krișan și pe Alexandra Ciomag, ajungând la numai 2 minute și 6 secunde.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Condițiile extreme și emoțiile au determinat-o pe Alexandra Ciomag să scoată un timp mai mare decât în cazul lui Andrei Krișan. Fosta Războinică s-a descurcat pe traseu, însă proba praștiei de la final i-a cam dat bătăi de cap. Scorul acesteia este de 2 minute, 59 de secunde și 4 sutimi.
„Te obosește foarte tare dacă nu ai țintă”, a spus Alexandra Ciomag.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Regulile Jocului din Semifinală au fost anunțate, iar cei patru concurenți vor avea șansa de a se califica în dueluri. Primul care a intrat pe traseu a fost Andrei Krișan, fost membru din tribul Războinicilor care a reușit să obțină 2 minute, 30 de secunde și 11 sutimi.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Daniel Pavel a făcut anunțul, iar tensiunile plutesc în rândul celor patru concurenți. Colanul de Imunitate va ajunge la gâtul unui singur membru din tribul Taino, soarta celorlalți fiind mai apoi în mâinile telespectatorilor.
„Există un singur colan de imunitate. Există un singur piept care îl va purta, iar restul de 3 merg la votul publicului”, a fost anunțul lui Daniel Pavel.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Gallery