ß
Spiritele se încing în tabăra Taino, după ce strategiile care au dus la voturile spre eliminare ies ușor-ușor la iveală.
După consiliul pentru votul spre eliminare, Alin Chirilă și Robert Moscalu, foști Războinici, încep o discuție în contradictoriu. Totul a pornit de la propunerea de a o vota pe Carmen Grebenișan.
Dan Ursa îi reproșează lui Remus Boroiu că, de când a venit captiv în tribul Războinicilor, încearcă să bage râcă între concurenți. În apărarea lui Boroiu sare Alin Chirilă.
”Ți-am greșit că am ajuns cu tine în finală? A, îmi cer scuze, domnu Dan!”, spune sarcastic Remus Boroiu.
Dacă Ionuț Iftimoaie este considerat de către toți foștii Faimoși un trădător, după spusele lui Carmen Grebenișan, Dan Ursa nu scapă nici el de critici. ”Eram convins că, după nominalizările mele, voi da foc la butelie”.
”Dan se ascunde sub fața asta a lui de om bun, cum vrea să pară la televizor, dar e cel mai fals dintre noi 13 de aici!”, spune Alin Chirilă.
Ionuț Iftimoaie dă cărțile pe față și spune care au fost discuțiile cu Dan Ursa: ”Mi-ai zis că ai mei or să mă voteze. Și mi-ai zis în felul următor: ce pot eu să-ți spun este că pe tine nu te nominalizez și că am mai multe variante, printre care Remus”.
Reacția lui Remus față de Dan Ursa este imediată: ”Eu nu mai vreau să stau pe aceeași creangă cu tine!”.
Spiritele se încing în sânul tribului Taino, pe măsură ce noi informații – privind strategiile individuale – ies la iveală.
După ce au ajuns în fața lui Domnu Dan, înainte de jocul de comunicare, concurenții continua să vorbească despre strategiile care au dus la nominalizarea spre eliminare a lui Carmen Grebenișan și a lui Remus Boroiu.
Gallery