ß
O săptămână grea cu discuții aprinse și conflicte mocnite. Două victorii ale echipei roșii și multe speranțe albastre. Mesaje vocale de la familie. O miză atât de importantă a marcat Jocul de Comunicare de aseară de la Survivor. Cam așa ar putea fi rezumat începutul ediției care a închis această săptămână de competiție.
După ce Alexandra Ciomag le-a oferit mărțișoare tuturor concurentelor înainte de joc, cele două triburi au pornit decise pe traseu cu speranța că vor sărbători ziua de 1 martie cu ascultarea unor mesaje speciale de la cei iubiți, care se află atât de departe de ei.
„Vreau să dăm statisticile peste cap. Să fie o săptămână roșie până la capăt”, spunea Carmen Grebenișan înainte de începutul probei. Nu a fost să fie, de această dată victoria aparținând tot tribului Războinicilor. S-a lăsat cu lacrimi, cu bucurie, cu o stare de bine atât de mult dorită. „M-a încărcat pozitiv. O să-mi adun puterile din mesaj”, a spus Andrei Krișan, arătând o dată în plus importanța acestei zile în show.
După bucurie, a urmat tristețea pentru membrii tribului albastru. Ca urmare a jocurilor pierdute luni și marți, aceștia au mers la Consiliul de Eliminare pentru a afla ce au hotărât telespectatorii. Alexandra Ciomag, Alina Radi, Alexandra Porkolab și Lucianna Vagneti au fost cele care au pășit cu făcliile aprinse, sperând că drumul lor nu se va opri încă.
Cele patru războinice au așteptat cu sufletul la gură rezultatul votului celor de acasă, iar cea care se va întoarce în țară de această dată este Alina Radi, cântăreața intrată în competiție cu câteva săptămâni în urmă. Înainte ca Daniel Pavel să-i stingă flacăra, aceasta a spus: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut acești oameni pe care îi vedeți, oameni minunați care m-au susținut din prima zi când am venit și au fost atât de buni cu mine. Ne-am înțeles foarte bine și mă bucur că ne-am făcut planuri pe viitor. Dacă aș putea, m-aș teleporta în brațele copilului meu. Nu am dormit de câteva zile, mi-am visat copilul, când l-am auzit, mi s-a părut foarte trist. Mi-am trăit visul...”.
Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO! Nu ratați cel mai puternic sezon!
Gallery