ß
Cel mai așteptat show din țară este pe cale să înceapă, iar din echipa Războinicilor face parte și Alin Chirilă, campion european de MMA.
Suvivor România 2023 va începe pe 9 ianuarie, iar cei 12 Războinici sunt mai mult decât pregătiți să își testeze limitele. Printre ei se numără și Alin Chirilă, campion european MMA, foarte ambițios și puternic din toate punctele de vedere.
Înainte de plecarea în Republica Dominicană, concurentul Survivor România 2023 a dezvăluit că îi este frică de propria persoană, făcând referire la modul său de a reacționa atunci când îi sunt puse la încercare limitele.
„Cred că cea mai mare provocare cu care mă voi confrunta va fi să țin echipa cât mai unită până ajungem la individuale și să luptăm pentru noi ca echipă.
Cea mai mare frică pe care o am este frica de mine însumi, de a nu-mi pierde focusarea. Cel mai mult, pe parcursul competiției, îmi va lipsi familia”, ne-a spus campionul MMA.
Cât despre lucrurile care îl motivează, campionul MMA a răspuns: „Eu mă motivez în primul rând, copiii mei mă motivează extraordinar de mult. Sunt sigur că o să mă urmărească în fiecare zi la TV și știu că trebuie să dau ce este mai bun pentru că voi fi un exemplu pentru ei și pentru elevii mei de la sală, e clar!”, a mărtusit Alin Chirilă.