Sebastian Dobricu este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din țară și se numără printre cei 12 faimoși care au spus „DA” provocării Survivor România 2023!
Sebastian Dobrincu a fost pasionat de tehnologie încă de la o vârstă fragedă, iar la 17 ani a decis să plece în America pentru a-și îndepli marele vis. Deși la început i-a fost greu, după cum a mărturisit chiar el în cadrul unui interviu oferit înainte de participarea la Survivor România 2023, s-a ambiționat și acum este împlinit din toate punctele de vedere.
Tânărul antreprenor spune că părinții lui sunt la „al doilea șoc” de când au aflat că a acceptat provocarea competiției Survivor, făcând referire la plecarea lui în țări străine, unde nu are condiții ca cele de acasă.
„Ce poate fi mai frumos decât să te autodepășești? Eu asta am căutat în viața asta, asta caut în continuare. Poate sună puțin ciudat, dar nu sunt foarte multe lucruri în viață care mă mai mișcă atât de mult. Adică am reușit pe plan personal, să fiu stabil financiar, să nu mai am grija banilor, să am relații importante și apropiate cu oamenii dragi. Pe planul ăsta mă simt împlinit, așa că o provocare de genul este oricând binevenită. Sunt extremist, adică am plecat la 17 ani de acasă cu ghiozdanul în spate, m-am aruncat în New York, unde nu știam pe nimeni, nu cunoșteam orașul, nu cunoșteam nimic.
Am dormit pe jos, am mâncat de pe o zi pe alta ce prindeam cu banii pe care îi aveam. Cumva e doar continuarea firească a ceea ce am făcut deja.
Ai mei sunt la al doilea șoc de genul. Adică e a doua oară când plec din țară și mă duc să fac foamea în țări străine. Reacția a fost mai rea acum, când le-am spus că mă duc la Survivor. Acum se bat cu întrebarea de ce aș face asta dacă am toate condițiile aici”, a mărturisit Sebastian Dobricu.