Cea mai surprinzătoare și dificilă săptămână la Survivor a ajuns la final! Au fost câteva zile de-a lungul cărora provocarea probelor nu a mai fost tot ce îi apăsa pe concurenți. Câte un membru din fiecare tabără se afla la distanță, în Exil și resimțea până și lipsa micilor condiții existente pe insula care acum le este casă.
Aseară, pentru a treia oară în acest sezon, triburile s-au înfruntat în confruntarea pentru Comunicare! Cu o miză care le putea alina dorul de serile petrecute în familie, vizionarea unui episod din cel mai iubit serial românesc: Las Fierbinți, toți au dat tot ce au avut mai bun pe traseu pentru a câștiga. După două înfrângeri în ultimele zile, Războinicii au dat semne de revenire și au câștigat cu 10 la 4.
În ciuda bucuriei de a câștiga Jocul pentru Comunicare, Războinicii s-au văzut nevoiți să revină în sala de Consiliu pentru a afla ce au votat cei de acasă. Elena Matei, Oana Ciocan și Doru Răduță erau cei trei care așteptau cu emoție rezultatul voturilor. Cu ochii în lacrimi, simpatica Elena s-a văzut nevoită să accepte înfrângerea și să părăsească competiția. ”Sunt uimită, nu-mi vine să cred. Înseamnă că nu mi-am făcut treaba așa cum credeam. Am primit multe palme de la viață”, au fost ultimele cuvinte ale Războinicei înainte ca drumul ei să se oprească la Survivor România.
Ediția care a adus și o nouă eliminare a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:27 – 24:00. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.8 puncte de rating și 31.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 4.2 puncte de audiență și 11.9% share. De-a lungul difuzării, aproape 2 de români s-au bucurat de provocările serii, iar în minutul de aur, la ora 20:50, peste 2.8 milioane de telespectatori urmăreau PRO TV.
S-a încheiat și cea de-a șasea săptămână a show-ului fenomen care îi aduce pe participanți față în față cu cele mai dure trăiri din viața lor. CRBL și Relu Pănescu, primii concurenți trimiși în Exil, au revenit în taberele lor. Curând, alți doi concurenți vor fi nevoiți să vadă ce înseamnă această provocare.
Nu ratați duminică, de la ora 20:00, luni și marți, de la 20:30, noi ediții care vă vor ține cu ochii în fața televizoarelor. Până atunci, puteți revedea momentele favorite pe VOYO.
Gallery