ß
Aseară, motivația concurenților a ajuns la cote înalte, iar sub privire celor de acasă, FAIMOȘII și RĂZBOINICII au oferit o confruntare pe cinste în lupta pentru recompensă. Într-un joc absolut spectaculos, cele două echipe au demonstrat că nu se dau în lături de la nimic și au luptat pentru kit-ul de pescuit care le-ar putea aduce accesul mai rapid la noi resurse.
Cu scorul de 10 la 5, Faimoșii au reușit să obțină prima victorie din acest sezon și au sărbătorit-o așa cum se cuvine, printr-un cântec special creat pentru această probă.
În cea de-a doua confruntare a serii, în primul quiz game din acest sezon, echipele au avut parte de distracție într-o probă care avea ca miză... 2 porții de quesadilla! După un început puternic al Războinicilor, Faimoșii au egalat la scorul de 4-4. În final, tot Războinicii au câștigat cu 5-4 și s-au bucurat de mâncare!
Cea de-a patra ediție a noului sezon Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 19:58 – 23:01. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.1 puncte de rating și 24.8% cotă de piață, față de locul 2 care avea 6.2 puncte de audiență și 15.3% share. De-a lungul difuzării, peste 1.9 milioane de românii au trăit cu sufletul la gură alături de concurenți.
Aventura continuă, la PRO TV, de la 20:30. Faimoșii și Războinicii se vor întâlni astăzi în jocul pentru imunitate. După ce săptămâna trecută s-au văzut nevoiți să își nominalizeze colegii, Faimoșii au dorința de a-și lua revanșa. Rămâne de văzut dacă vor reuși!
Cine va câștiga? Ce echipă se va vedea nevoită să meargă la proba de imunitate individuală și cine va face nominalizări care vor ajunge la votul celor de acasă?
Și în această seară, după finalul emisiunii, în exclusivitate pe VOYO, Zanni le aduce celor de acasă Survivor: Extrashow!
Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV și VOYO, o seară în care fiecare dintre concurenți va da tot ce are mai bun pentru a-și asigura locul în competiție pe mai departe!
Gallery