ß

Raluka: „Iubesc oamenii ca tine”. Românii s-au bucurat de show-ul SuperStar România!

Raluka: „Iubesc oamenii ca tine”. Românii s-au bucurat de show-ul SuperStar România!

Cea de-a doua ediție a emisiunii SuperStar România a continuat să aducă momente spectaculoase oferite de concurenți și comentarii entuziaste ale juraților. Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams s-au bucurat să cunoască noi tineri pasionați de muzică și deciși să facă pasul cel mare spre o carieră de succces.

Maria este un exemplu pentru puterea de a trece peste vorbele grele primite de la cei din jur și o voce care va fi greu de uitat de către toți cei de acasă. Cu 2 frați mai mari, plecați din țară pentru a munci, ea a fost mereu alături de familie, chiar și când colegii ei de clasă râdeau de ea din cauza meseriei părinților. 

Marginalizată pentru greutatea pe care o avea, Maria a demonstrat că este puternică și a mers mai departe. Prestația ei pe scena SuperStar a fost una de neratat și l-a făcut pe Smiley să spună: „Ești visul oricărui producător”. 

Pasionată de medicină și desen, Giulia Andonescu s-a lăsat purtată de emoție direct în fața juriului de la SuperStar. Și bine a făcut! Cu o frumoasă voce și o mare iubire pentru muzică, ea a reușit să-l convingă pe Carla’s de ceea ce poate și să obțină laude de la el: „Cânți și simți foarte tare”

După ce a avut lacrimi în ochi vorbind despre familia ei, Giulia a primit o frumoasă declarație de la Raluka: „Iubesc oamenii ca tine”. 4 de DA și un tichet auriu care o poartă spre următoarea etapă a fost deznodământul serii pentru ea. 



 

Tot un tichet auriu au obținut și Gabriel Roșu, Patricia Cotut, Titus Pop, Adriana Onceanu, Livia Craescu, Nicoleta Reghis, Ioan Gasparovici, Maria Ojica și Radu George.

Emisiunea SuperStar a fost lider audiență. Show-ul a înregistrat 5.6 puncte de rating și 19.0% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.2 puncte de rating și 17.8% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 19:58 – 23:07, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5.4 puncte de audiență și 21.8% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 4.8 puncte de rating și 19.3% share.

SuperStar România revine săptămâna viitoare: vineri, de la 20:30 și sâmbătă, de la ora 20:00. 

SuperStar România – Legenda începe aici

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Articole pentru emisiune SuperStar România

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni