Marius Moga face parte din juriul SuperStar România, show-ul care oferă șansa oamenilor obișnuiți să devină superstaruri. Compozitorul a oferit un interviu exclusiv pentru PRO TV în care a trebuit să răspundă la cele mai neașteptate întrebări.
Filmările pentru SuperStar România sunt în plină desfășurare, iar cei patru jurați au cunoscut deja o parte din concurenți. Compozitorul Marius Moga spune, într-un interviu, că își dorește să găsească talentul pur:
„Pe mine asta mă inspiră mereu, să găsesc un om talentat pe cântat sau chiar pe scris și să-mi vină să produc pentru el. Am găsit câțiva. Nu mai zic de superstaruri, am pus ochii deja pe niște artiști de acolo”, spune el.
Moga îi îndeamnă pe români să creadă în visul lor și să nu se lase bătuți de la prima încercare.
„Dacă tu nu crezi că poți să reușești, nimeni altcineva nu o să creadă. Dacă pare câtuși de puțin realizabil și chiar dacă mulți îți spun că este imposibil, treci peste ”imposibil, nu se poate și n-ai cum” și apoi „everything is possible”. Ai două etape în România. Mesajul meu este să aibă mai multă încredere în ideiile proprii și nici nu contează dacă e un fake”, spune juratul de la SuperStar.
„Poate să fie superstar nu doar un om care cântă, superstar poate fi și un tată care reușește să-și întrețină familia, în cele mai groaznice situații și, nu știu...un puștan care e bulit la școală și apoi le dovedește la toți că a reușit să facă mai mult decât toți ăia din clasa lui”, a mai adăugat Marius Moga.
Sursă foto: PRO TV
Gallery