ß
Anisia Gafton, Sali Levent și Giani Kiriță sunt finaliștii de la „Sunt celebru”. Marea finală „Sunt celebru, scoate-mă de aici” are loc astăzi, 24 noiembrie, de la ora 21.30, LIVE, pe PRO TV și VOYO.
Sali Levent, Anisia Gafton, Radu Vlăduț și Giani Kiriță au trecut prin probe dificile până când au ajuns în semifinala show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzată pe 22 noiembrie 2022. Cu toții și-au dorit un loc în finala emisiunii, care va fi transmisă live, pe 24 noiembrie, dar doar trei se luptă pentru titlul de rege sau regină a junglei.
Anisia Gafton (38 de ani) este o celebră actriță de stand-up comedy, care nu este la prima sa apariție în show-uri de televiziune. Ea s-a remarcat în emisiunea Românii au Talent, sezonul șase, acolo unde a câştigat premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro. De asemenea, Anisia a participat la reality show-ul „Ferma. Orășeni vs Săteni” de la Pro TV.
La Sunt celebru, scoate-mă de aici, Anisia Gafton se află încă de la începutul competiție. Ea a trecut prin cele mai diverse și dificile probe.
„Nu m-am folosit de forța fizică, m-am folosit de forța psihică să trec prin toate”, a mărturisit ea într-un interviu, la Vorbește lumea.
Pe tot parcursul emisiunii, Anisia Gafton s-a numărat printre cei mai pozitivi concurenți, trecând cu zâmbetul pe buze peste cele mai teribile probe.
În vârstă de 29 de ani, Sali Levent este un actor din tânăra generație, care s-a remarcat în serialul „Pariu cu viața” (2011-2013) și comedia „Selfie” (2014). El a intrat în compeția Sunt celebru, scoate-mă de aici, la începutul lunii noiembrie, dar într-un timp scurt și-a arătat calitățile de luptător, ajungând în finală.
„Sunt emoții și abia aștept să văd cine va fi Regele sau Regina Junglei. Urmează cel mai greu moment din concurs, adică votul publicului”, spune concurentul.
Sali Levent s-a descurcat cel mai bine în proba din semifinala competiției. El a avut parte de mai mult noroc, găsind primul cheia ascunsă în nisip, dar a dat dovadă și de multă îndemânare pe parcursul probei.
În vârstă de 45 de ani, Giani Kiriță este un fost jucător de fotbal, care a jucat la clubul Dinamo, dar și pentru echipa națională. După ce s-a retras din activitatea de sportiv de performanță, Giani a fost atras de lumea televiziunii, participând la numeroase show-uri. Telespectatorii își amintesc de parcursul său admirabil din competiția Survivor.
„Aș mai merge cu siguranță, dar mi-aș dori din suflet să am cam aceiași oameni lângă pe care i-am avut și când am fost acum patru ani”, a declarat el într-o emisiune tv.
La Sunt celebru, scoate-mă de aici, Giani a demonstrat că poate face față nu doar unor probe strict sportive, dar și unor provocări ce țin de depășirea unei fobii. Concurentul a mărturisit de mai multe ori că are teamă de spații închise. Cu toate acestea, Giani Kiriță a făcut față cu brio multor probe în care trebuia să stea închis minute în șir.
„Am avut două momente când am vrut să strig Sunt celebru, scoate-mă de aici. Prima oară când efectiv simțeam că nu mai pot să joc pentru că nu eram o echipă și a doua oară a fost faza cu claustrofobia, când m-am băgat sub apă și am zis gata, acolo e sfârșitul”, a declarat Giani Kiriță pentru PRO TV.
Sursă foto: arhiva PRO TV
Gallery