Sali este primul concurent care reușește să găsească cheia și care se îndreaptă spre cea de-a doua sarcină a jocului de calificare.
„M-au durut degetele și m-am tăiat puțin prin acel nisip, dar pot spune că mi-ar fi rușine să mă vait după două minute de căutat”, a mărturisit Sali.
Actorul și-a continuat proba, iar ceilalți trei concurenți au rămas să caute în continuare cheile în nisip. Radu Vlăduț a mărturisit că nu i-a fost deloc ușor, mai ales că și-a folosit „toate membrele” pentru a duce la bun sfârșit primul pas în jocul de calificare.
„Eu mi-am băgat toate membrele în nisipul ăsta. Genunchii, degetele, încercam s caut foarte puternic cheia. Am luat bucata care era oarecum în fața mea, plănuiam deja să mă mut peste tot în aria desemnată”, a dezvăluit Radu Vlăduț.