ß

Sunt celebru, scoate-mă de aici!, episodul 5! Doi concurenți noi vor intra azi în show

Sunt celebru, scoate-mă de aici!, episodul 5! Doi concurenți noi vor intra azi în show

Sunt celebru, scoate-mă de aici, cel mai captivant show, în care vedetele se confruntă cu situații dificile, ce le pun răbdarea și fricile la încercare, revine cu un nou episod. Iată ce se întâmplă astăzi, 12 septembrie 2022 la ProTV! 

Mara Bănică și Răzvan Botezatu, schimb de replici dure! Lidia Buble, direct implicată!

Răzvan Botezatu și Tania Popa au făcut un pariu referitor șa atitudinea lui Cristi Mitrea. Influencerul este convins că luptătorul MMA se va comporta într-un mod nefericit cu celebra actriță, motiv pentru care nu îi este teamă să pună la bătaie un cartof. 

Mara Bănică, prezentă la discuția dintre cei doi concurenți, a întrebat, de față cu Cristi Mitrea: „Voi n-ați pus pariu pe un cartof că... ceva?”. În acel moment, Răzvan Botezatu s-a simțit atacat de întrebarea jurnalistei și a avut o reacție șoc. 

Aflați la masă, acesta a întrebat-o pe Mara, direct: „Câtă răutate poți să ai în tine, femeie?”, lucru care a deranjat-o pe jurnalistă. De acolo a fost doar o secundă până la un adevărat scandal, în care Lidia Buble a fost direct implicată. 

„Ce să mai dezbinăm?! Că tu ești un dezbinat din naștere”, exclamă Mara. 
 

AMI și Chef Salvo lo Casto sunt noii concurenți „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

Jungla este plină de surprize! În cursul zilei de luni, concurenții vor avea parte de musafiri! Cântăreața AMI și Cheful bucătar Salvo lo Casto sunt pregătiți să facă față tuturor provocărilor din Republica Dominicană.

Entuziasmați, ei află că vor lua parte la o primă probă care va hotărî din ce echipă va face parte fiecare. Cu atât mai mult, unul dintre cei doi, după câștigarea probei, va merge în Tabăra Plăcerilor cu mâinile pline de bunătăți!


Noii concurenți „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, supuși primei probe! Cine câștigă

AMI și Chef Salvo lo Castro vor avea de înfruntat prima probă a competiției „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Fiecare dintre ei va avea la dispoziție câteva minute pentru a desfileta cu nasul 3 steluțe, aflate într-un loc plin de broaște, insecte și păianjeni!

La finalul probei, Chef Salvo lo Castro este cel care obține victoria și ajunge în Tabăra plăcerilor, cu mâinile pline de bunătăți pentru viitorii colegi!
 

Concurenții află că vor avea noi membri în echipă. Primele reacții

Salvo lo Castro se alătura taberei Plăcerilor cu zâmbetul pe buze, știind că a obținut cele mai bune ingrediente pentru colegii săi. Primul care îl remarcă este Giani Kiriță, care este și prieten în afara competiției cu celebrul bucătar. Cei doi se îmbrățișează, iar toată echipa pare extrem de fericită deoarece au alături un om care se pricepe de minune în bucătărie. Atunci când află de primirea alimentelor, toți sunt mândrii că au un nou membru în echipă!

Pe de cealaltă parte, AMI vine și ea în competiție cu zâmbetul pe buze și mirosind a parfum. Acest aspect îl remarcă imediat fetele din junglă. Deși nu a reușit să aducă alimente, ea este primită cu brațele deschise de către coechipieri.
 

Bia Khalifa, atac subtil la adresa Lidiei Buble

După ce AMI ajunge în Tabăra Belelelor, Cornel Palade o pune la curent cu cele mai importante aspecte ale echipei, primul fiind liderul. Bia Khalifa începe să îi prezinte cântăreței locurile importante din jungla Dominicană și să o țină la curent cu ceilalți membri ai competiției.

În timp ce îi prezintă împrejurimile, Bia Khalifa o atacă subtil pe Lidia Buble spunând că AMI este singură artistă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Ulterior, la testimoniale, adult content creator-ul își susține afirmația, punctând că este plictisită de vocea celeilalte concurente.
 

Concurenții sunt supuși jocului cu surprize! Ce echipă câștigă proba

La „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” surprizele se țin lanț, mai ales când vine vorba despre provocări și probe! Concurenții sunt supuși unei probe destul de dificile, în cadrul căreia se desemnează câte 5 membri din fiecare echipă. Aceștia vor trebui să transporte cu gura mai multe organe ale unor animale, în cel mai scurt timp. Echipa câștigătoare primește bezele și bețe pentru a le prepara la foc, dar și biscuiți.

După ce concurenții își dau silința pentru a obține cele mai bune rezultate, tabăra Plăcerilor câștigă proba!
 

Ruxi și Alex Bogdan își spun părerea sinceră despre Cristi Mitrea: „Penibil”

Pe parcursul probei anterioare, Cristi Mitrea a avut mai multe reacții care i-au scârbit pe concurenții taberei Belelelor, mai cu seamă pe Ruxi și Alex Bogdan. Cei doi comedianți au spus categoric că atitudinea luptătorului de MMA este una „penibilă”. Mai mult decât atât, vizibil enervat, actorul a susținut că lucrurile vor lua o întorsătură nefericită în viitorul apropiat, dacă comportamentul lui Cristi Mitrea nu se schimbă.
 

Cristi Mitrea și Giani Kiriță pun capăt tensiunilor! 

După ce au mâncat mai bine decât de obicei, Cristi Mitrea îl cheamă pe Giani Kiriță să vorbească între patru ochi. Se pare că luptătorul își dorește să pună capăt problemelor pe care le-a creat de-a lungul episoadelor cu al său coechipier. După ce vorbesc de la bărbat la bărbat, Cristi Mitrea este de părere că în acest moment s-a încheiat orice tensiune, însă Giani iartă, dar nu uită!
 

 

AMI, provocată de Giani Kiriță să își arate talentul vocal: „Nu știe să cânte” 

 

Cornel Palade începe o discuție destul de tensionată cu Giani Kiriță, referitoare la Chef Salvo lo Castro. După un schimb scurt de replici, sportivul aruncă o săgeată pe care tabăra Belelelor o prinde imediat! Acesta o provoacă pe AMI să își arate talentul vocal, iar de acolo și până la un adevărat spectacol în Junglă rămâne doar un pas!

Alex Bogdan are o criză de anxietate din cauza atitudinii lui Cristi Mitrea

Alex Bogdan a recunoscut într-un interviu exclusiv, înainte de a pleca la Sunt celebru, scoate-mă de aici!, faptul că este o fire anxioasă. Acest lucru a ieșit la suprafață abia acum, când comediantul a întâmpinat o criză de anxietate din cauza reacțiilor exagerate ale lui Cristi Mitrea. Ruxi și Giani Kiriță au fost cei care au încercat să îl liniștească pe actor și să discute cu el despre problemă.

Ce s-a întâmplat în mijlocul nopții la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”! Găinile și ploaia torențială au trezit concurenții

După o zi plină de surprize pentru concurenți, aceștia nu au parte de liniște nici măcar atunci când vor să doarmă. În prima fază, mai multe găini au devenit musafirii nepoftiți din Tabăra Plăcerilor, motiv pentru care Giani Kiriță a fost nevoit să se trezească din somn și să arunce cu pietre după aceste păsări. Atunci când au crezut că problemele au dispărut, o ploaie torențială i-a făcut pe toți să se ridice de pe paturile improvizate și să găsească adăpost.

Răzvan Botezatu nu se integrează în echipă! Ce îi dezvăluie Lidiei Buble despre adversari

Răzvan Botezatu este copleșit de emoții negative! Colegii săi nu par să fie pe placul influencerului, care se destăinuie la Lidia Buble cu privire la aspectele care îl deranjează în concurs: „Oamenii ăștia nu merită să doarmă acolo!” 


Ruxi și AMI participă la jocul „Frici și Delicii”. Cum s-au descurcat

AMI, abia ajunsă în concurs, este cea aleasă pentru a participa la jocul „Fricii și Delicii”, care le oferă mâncare concurenților. Alături de ea merge și Ruxi, care își dorește să aducă ceea ce este mai bun în echipa ei. Cele două fete sunt puse să desfileteze cu limba cât mai multe steluțe, fiecare dintre ele reprezentând 4 aripi de pui și un cartof. 

Lidia Buble îi laudă pătrățelele lui Ruxi: „Le văd pe toate 6!”

Lidia Buble este impresionată de corpul lui Ruxi, motiv pentru care încalcă una dintre regulile competiției: împarte cu cealaltă tabără oglinda pe care doar echipa ei o are pusă la dispoziție. După ce o complimentează pe creatoarea de conținut, mai multe fete se adună în jurul oglinzii pentru a se admira, după mult timp în care nu și-au mai văzut propria imagine!


Bia Khalifa, atac la adresa lui Chef Salvo lo Castro! Bucătarul și Lidia Buble, pedepsiți din cauza gesturilor făcute pentru cealaltă echipă

Bia Khalifa nu este mulțumită de focaccia gătită de Chef Salvo la Castro! Aceasta judecă mâncarea consumată de ceilalți concurenți, chiar și după ce a gustat doar câteva firmituri. Mai mult decât atât, deoarece bucătarul a încălcat o regulă și le-a oferit adversarilor din alimentele sale, iar Lidia Buble a reușit să facă același lucru, dar arătându-le oglinda, Răzvan Botezatu îi pedepsește. Fiecare are de făcut genuflexiuni!
 


Scandal între Răzvan Botezatu și Cristi Mitrea!

Răzvan Botezatu o surprinde pe Tania Popa spălând, din nou, vasele. Deoarece era responsabilitatea lui Cristi Mitrea, liderul din tabăra Plăcerilor are o reacție neașteptată, care îl lasă pe luptător cu gura căscată. Între cei doi apare un adevărat scandal: „Nu spăl vase și nici hainele altcuiva”!

 Sursă foto: Instagram


Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Sunt celebru, scoate-mă de aici

Articole pentru emisiune Sunt celebru, scoate-mă de aici

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni