Milioane de români s-au bucurat aseară de comedie cu un nou episod Las Fierbinți, iar un alt lider dintr-o companie de top a intrat sub acoperire în propria firmă pentru a descoperi cine sunt eroii necunoscuți care ajută la dezvoltarea businessului. Joi seară, serialul „Las Fierbinți” și reality show-ul „Șef sub acoperire” au fost pe primul loc în topul audienței.
În Fierbinți, Dorel a ajuns la concluzia că cel mai frumos mers din lume îl are Salman Khan, iar actorul indian a ajuns să fie sursă de inspirație pentru acesta. Într-o discuție cu Aspirina și Rață, Dorel a recunoscut că mersul lui Khan i se potrivește perfect:
„Deci Salman Khan are cel mai tare mers de bărbat masculin care s-a existat vreodată pe fața Pământului. Ăsta e bărbat la puterea o mie, Aspirino! Tu crezi că degeaba e terminate toate femeile după el? Vă mai fac o dată mersul ca să vă intre bine în cap, că mie cred că mi se potrivește perfect!”, a spus acesta spre amuzamentul consătenilor lui.
În intervalul 20:27 – 22:29, PRO TV a fost lider incontestabil de audiență și a înregistrat 11.7 puncte de rating și 34.2% cotă de piață, în rândul publicului format din persoane cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, de la nivel Național, grade ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.4 puncte de audiență și 18.8% share.
La nivel național, aproape 2 milioane de români au urmărit în fiecare minut aventurile fierbințenilor, iar la ora 21:38, în minutul de aur, aproape 2,4 milioane de telespectatori se bucurau de comedie la PRO TV.
Karla Codrea, directorul general DPD România, a acceptat provocarea Șef sub acoperire și a intrat pentru câteva zile deghizată din cap până-n picioare, folosind o altă identitate, în propria companie.
Șeful sub acoperire a muncit în depozit, a sortat și livrat colete alături de ceilalți angajați. La finalul experimentului, aceasta i-a răsplătit pe eroii necunoscuți care pun umărul zi de zi la dezvoltarea companiei.
Transformarea Karlei Codrea în ediția Șef sub acoperire de aseară a poziționat emisiunea pe primul loc în topul audienței. În intervalul ora 22:30 – 23:55, PRO TV a înregistrat 9.1 puncte de rating și 33.8% cotă de piață pe segmentul de public Național 21-54 ESOMAR ABCD, în timp ce postul clasat pe poziția secundă avea 4.6 puncte de audiență și 17.2% share.
Joia viitoare, de la ora 20:30, o porție de comedie le va fi servită românilor într-un nou episod Las Fierbinți, iar de la ora 22:30, liderul unei companii de top din țara noastră va intra sub acoperire în propria companie. Cele două producții sunt disponibile în avans pe VOYO.
Gallery