ß
Familia este prioritară pentru Cristina Bâtlan. Deși petrece mult timp în cadrul companiei, gândul îi este mereu acasă. Cofondatoarea „Musette” a vorbit depre fiul ei, Adrian, născut prematur.
„Ori de câte ori ai un moment de fericire, el vine pentru că a rezolvat un moment de nefericire”, a spus Cristina Bâtlan la Șef sub acoperire. Femeia de afaceri a dezvăluit că cel mai frumos moment din viața sa a fost când a venit pe lume fiul ei, Adrian.
Băiatul s-a născut prematur, la cinci luni și jumătate, și a fost la un pas de moarte. „Medicii au zis că e un avort. După 3 zile l-au declarat viu”, s-a confesat Cristina Bâtlan, care nu l-a văzut deloc în primele trei zile de viață.
Cum a trecut peste acest moment aflați în VIDEO-ul de mai jos!
Urmărește Șef sub acoperire și pe VOYO!
Gallery