Al doilea episod din noul sezon al reality show-ului „Șef sub acoperire” a fost lider absolut de audiență aseară și a avut-o ca protagonistă pe Georgiana Mutu, moștenitoarea grupului Annabella-Râureni.
Emisiunea a înregistrat o medie de 10.9 puncte de rating și 29.6% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.0 puncte de rating și 13.5% share. La nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au urmărit acțiunea sub acoperire a Georgianei Mutu.
Georgiana a renunțat la biroul său și la confortul de acasă și a lucrat sub acoperire în compania fondată de părinții săi, Dorina și Dan Mutu, o afacere de peste 100 de milioane de euro. „Șefa” sub acoperire a trecut la munci grele, atât în fabrică, în sere, precum și în magazinele grupului, pentru a vedea cum funcționează lucrurile. Prin această experiență a cunoscut și poveștile de viață impresionante ale unor angajate.
„Pentru mine a fost dublu stresul, atât pentru că este pentru prima oară când apar la TV, dar și pentru că am fost pusă în fața muncii de teren și toate task-urile îmi erau străine, pentru că jobul meu curent presupune mai mult muncă de birou. Niciodată nu am fugit de muncă, dar nu îmi imaginam că poate fi atât de solicitant. În timpul acesta m-am simțit ca un adevărat student neîndemânatic în practică. Cu toate acestea, nu mai contează că a fost obositor, out of my comfort zone, copleșitor, ci este foarte important că am rămas cu multe lecții de viață. Poate suna a clișeu, dar sunt extrem de bucuroasă că le-am cunoscut pe cele 4 doamne care mi-au fost mentori în fabrică, magazine și sere.
Am descoperit în ele patru femei puternice și extrem de pozitive, deși au fost încercate de viață. Experiența Sef sub acoperire a fost ca un duș rece de care aveam nevoie, o adevărată lecție de viață și, nu în ultimul rând, una dintre cele mai tari nebunii pe care le-am făcut vreodată”, a dezvăluit Georgiana Mutu.
Una dintre angajatele care i-a fost mentor Georgianei este doamna Jeni (foto sus), care a arătat că este o luptătoare, iar pentru devotamentul ei a fost răsplătită cu un bonus. În timp ce se aflau în seră, culegând roșii, femeia i-a povestit că își dorește foarte mult să termine construcția casei. Pentru munca ei, la final, femeia a primit un bonus care o va ajuta să-și termine casa. „Nu-mi vine să cred, o să-mi termin casa!” a spus aceasta.
Săptămâna viitoare vedem un alt șef care s-a încumetat să intre sub acoperire în propria companie. Telespectatorii vor avea parte de o mulțime de surprize, nu doar la TV, ci și în online. În fiecare săptămână, aceștia pot câștiga un premiu oferit de Șef sub acoperire și de protagoniștii emisiunii, în cadrul giveaway-ului săptămânal desfășurat pe pagina de Instagram a emisiunii.
Șef sub acoperire, marți, de la 21:30, la PRO TV! Oameni adevărați, povești surprinzătoare!
Gallery