ß
Șef sub acoperire le-a oferit până acum managerilor de companii din România șansa să-și cunoască mai bine afacerile și angajații care le țin la înălțime.
Fiecare șef a avut un sistem propriu de recompensare a subalternilor care își fac treaba bine sau care fac sacrificii supraomenești pentru a performa la muncă. Unii au oferit bani, alții vacanțe, alții s-au axat pe cursuri de perfecționare, în timp ce unii le-au combinat pentru a acoperi mai toate nevoile oamenilor din subordine.
În ediția din 7 noiembrie 2019 a emisiunii Șef sub acoperire vom face cunoștință cu directorul unui celebru lanț hotelier din România care a dus recompensele la un alt nivel.
Managerul Phoenicia Hotels a oferit cea mai mare recompensă financiară de până acum, în valoare de 60.000 de euro. Angajatul premiat a fost măgulit de gestul șefului său și, în primele secunde de la anunț, nu i-a venit să creadă.
„A fost o bucurie, am simțit într-un fel sau altul că munca mea este apreciată și, totodată, că unde există implicare mai devreme sau mai târziu va apărea și recunoștința”, a dezvăluit acesta.
Toate recompensele oferite de șeful sub acoperire depășesc suma de 75.000 de euro, însă acesta consideră că angajații săi merită fiecare cent.
Cum s-a descurcat șeful sub acoperire și ce reacție au avut angajații săi când și-a dezvăluit identitatea vom afla joi seară, de la ora 21:30, doar la PRO TV.
Emisiunea ta favorită este disponibilă integral și gratuit pe PROTVPlus.ro.
Șef sub acoperire – Descoperă cine ești!
Gallery