Noua ediție Șef sub acoperire prezintă joi, de la 21:30, aventurile fondatorului unui important lanț de restaurante fast food având ca aliment de bază salata, Salad Box.
Dan Isai a pornit această afacere în aprilie 2012, în Cluj Napoca, și a reușit în doar șapte ani să o extindă, alături de partenerii lui, în 13 țări pe 3 continente.
Ideea acestui concept alimentar i-a venit în anul 2011, în timpul unei vizite în Australia când a văzut un lanț de restaurane care le ofereau clienților doar salate. După ce a împrumutat 15.000 euro de la un prieten, Dan a pornit alături de familia lui primul restaurant care avea undeva la 8 – 10 metri pătrați. Prima prezență internațională a fost în Ungaria, iar de acolo a continuat în Italia, Anglia, Algeria, iar în prezent se concentrează pe dezvoltarea în America.
În această ediție, Dan Isai va deveni Horia Damian, originar din Oradea și întors din Italia unde a lucrat pentru câțiva ani. În timpul perioadei cât va fi sub acoperire, Dan va lucra în diferite locații ale companiei și va testa atât activități precum pregătirea salatelor și vânzarea la casă. Cum se va descurca și ce provocări va descoperi în cadrul companiei, aflăm joi într-o nouă ediție Șef sub acoperire.
A vrut să-și cunoască mai bine angajații și a avut ocazia să descopere că unii dintre ei nu consideră Salad Box doar ca pe un loc de muncă: ”Să-ți zică cineva că prima ei casă e locul de muncă și managerul e mama... Te lovește!”, a declarat Dan Isai după ce a cunoscut-o pe una dintre angajatele lui din Iași.
Joi seara, de la 21:30, la PRO TV, este o nouă ediție Șef sub acoperire, un experiment social fără precedent în România, iar telespectatorii vor avea ocazia să înțeleagă mai bine cum se desfășoară activitățile în cadrul unui lanț de restaurante fast food!
Șef sub acoperire - Descoperă cine ești!
Gallery