ß

Întrebarea serii, la PRO TV: Poate șeful sub acoperire să facă munca angajatului său?

Întrebarea serii, la PRO TV: Poate șeful sub acoperire să facă munca angajatului său?

Joi, 26 septembrie 2019, șeful sub acoperire are o nouă misiune. Va trece cu bine peste ea?



Adrian Mihai
(48 de ani) are biroul la etajul 4. Dacă ar fi coborât mai des de acolo și s-ar fi amestecat printre angajați, ar fi înțeles că ceea ce fac ei nu e chiar ușor. Managerul FAN Courier a acceptat provocarea de a se deghiza pentru a testa câteva dintre operațiunile-cheie care fac posibilă afacerea sa. Concret, a acceptat munca de jos. Foarte de jos.

„Rolul Daniel Zaharia mi s-a părut extrem de complicat. În săptămâna respectivă am slăbit vreo 2-3 kg. A trebuit să car colete în depozit, să învăț procedurile ca fiecare curier. Mi s-a părut complicat tot ce însemna machiaj, trezitul foarte de dimineață, mâncatul printre picături, când se putea. Eram strigat Daniel, Daniel, iar eu mă întrebăm cine e ăsta și de ce nu răspunde?! Când colo, Daniel eram eu”, dezvăluie șeful sub acoperire.

Cum l-au suportat angajații pe nou-venitul Daniel Zaharia și ce s-a întâmplat la finalul experimentului aflați în această seară, de la ora 21:30, doar la PRO TV.

Vă place ceea ce vedeți? Urmăriți-ne pe Facebook și pe Instagram și vă vom ține la curent cu tot ce e nou!

Șef sub acoperire – Descoperă cine ești! 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Șef sub acoperire

Articole pentru emisiune Șef sub acoperire

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni