ß
Cel de-al patrulea sezon al show-ului în care directorii unor companii de renume din România se transformă total și intră, deghizați, folosindu-se de o altă identitate, în propria firmă, începe astăzi, de la ora 22:30, la PRO TV și pe VOYO. Cel care dă startul în acest an este Sorin Maslo, Directorul General al Combinatului de vinuri Cricova.
Unul dintre cele mai cunoscute brand-uri din Republica Moldova, cu o tradiție de peste 70 de ani, 800 de angajați, 650 hectare de viță de vie și parte din patrimoniul cultural național ca destinație turistică cu totul specială, Cricova reprezintă ”cel mai vizitat obiectiv turistic al Republicii Moldova”, conform lui Sorin Maslo, care ocupă rolul de Director General din anul 2022. Acesta povestește că la doar o lună, a început Războiul, iar de atunci totul s-a schimbat. ”Am fost nevoit să începem, practic, de la zero. Toate s-au dat peste cap”. Tocmai pentru că știe că firma a trecut prin mari schimbări, pornește acum sub acoperire pentru a vedea în ce punct se află și ce decizii trebuie să ia pe mai departe.
Una dintre ocupațiile pe care le va analiza în periplul său va fi cea de remior, ”o meserie foarte rară”. Cu această ocazie, va descoperi că pentru a duce la capăt treabă, va trebui să facă antrenamente mai grele decât cele cu greutățile la sală, dar și că există mai multe probleme pe care trebuie să le rezolve în cel mai scurt timp pentru a asigura un flux mai bun și un confort al angajaților.
Ce va descoperi Sorin Maslo în propria firmă, cum se va descurca în noua ipostază, dar și ce povești ale oamenilor va afla, vedem în această seară, de la ora 22:30, într-un nou sezon Șef sub acoperire, la PRO TV. Cel de-al doilea episod va putea fi urmărit, în avans, pe VOYO!
Șef sub acoperire – Descoperă cine ești!