ß
Săptămâna aceasta va fi una plină de încercări pentru locatarii din Scara B! De la 21:30, vom vedea cum administratorul va ajunge să renunțe la funcție, Cosmina va aduce primii clienți în agenția... de turism, iar Ilie va trebui să accepte că educația copiilor săi cuprinde mai multe aspecte.
Interfonul de la Scara B lipsește… din nou! De două ori furat și o dată stricat, acesta îi aduce constant bătăi de cap administratorului. Însă, Henter și Cati, care nu sunt deloc de acord cu soluțiile găsite de administrator până acum, vin cu o rezolvare mai... rudimentară: „Henter and Cati Security, tati!”. Ceea ce îl enervează pe bărbat, până în punctul în care va renunța la funcție: „Mi se pare că românii au o aversiune la a fi uniți! Păi, dacă nici în grupul de WhatsApp nu vor să fie împreună?!”, se va plânge el.
Între timp, Cosmina se va aranja pentru o ocazie specială, ceea ce îi va aduce o lecție din partea Claudyei: „Ce-ai făcut te-ai spălat în parfum, n-ai avut apă caldă? Ce-i mult strică! Parfumul este, cum să zic eu, sora mea? Parfumul este ca promisiunea unui bărbat: decât un fâs! Taci și zi mersi, că sunt altele de îți ia banii pe sfaturile astea”. Însă, Cosmina nu se va lăsa afectată de comentariile „șefei” sale pentru că primii clienți sunt pe cale să viziteze agenția de... turism. „Eu am un client fizic, pentru că eu cred că prefer contactul cu omul direct”.
În apartamentul 52, la familia Tudose, Ilie va fi preocupat de o mare dilemă: „Ce să caute educația sexuală în școli?”. Având o fiică adolescentă, subiectul îl îngrijiorează cumplit!
Pentru a vedea cum vor decurge toate evenimentele din Scara B, nu ratați noul episod din această seară, de la ora 21:30 la PRO TV și, în avans, pe VOYO.