ß
Yasmina Nechita a făcut senzație pe scena Românii au talent, datorită talentului său la dans. Aceasta, deși este expertă în belly dance, a decis să combine mai multe stiluri pentru a-i fermeca pe jurați.
Gallery
Yasmina Nechita a pășit emoționată pe scenă, însă a dovedit că are, cu adevărat, talent. Momentul ei artistic i-a fascinat pe cei patru jurați, care i-au oferit zeci de complimente și au trimis-o în etapa următoare cu 4 de DA.
„Cam talentată aș zice. În primul rând, trece muzica prin tine și nu, așa, oricum. Lasă urme! Foarte frumos! Ai ascultat muzica și ai urmărit-o. Nu mai zic că mișcările au o cursivitate cu totul aparte. În plus, ai contopit multe genuri, ai făcut un fusion care m-a dus cu gândul. Tot ce cred că ți se potrivea ai pus în această execuție pe care ne-ai arătat-o astăzi și care a ieșit minunat”, a spus Andi Moisescu.
„Ești făcută pentru dans!”, a spus Dragoș Bucur.
De la vârsta de doar 4 ani, Yasmina a fost atrasă în lumea dansului, inspirată fiind de pasiunea verișoarei sale pentru această artă. A început cu dansuri sportive, dar a fost captivată rapid de frumusețea baletului. Astăzi, ea continuă să-și dezvolte talentul ca membră a unei trupe specializate în balet.
Conștientă că venind la Românii au Talent doar cu bellydance, șansele ei de admitere ar fi fost slabe din cauza vârstei tinere, Yasmina a optat pentru un mix de stiluri, combinând bellydance-ul cu popping pentru a impresiona juriul.
Talentul său pentru dans îl moștenește de la mama sa, care, deși nu a dansat ca profesionistă, a împărtășit pasiunea pentru mișcare în tinerețe. În prezent, mama sa lucrează ca manichiuristă, în timp ce tatăl său este implicat în vânzarea de mașini în străinătate. Cu toate că părinții sunt despărțiți, Yasmina recunoaște că, uneori, ar fi dorit ca tatăl să fie prezent în anumite momente importante, dar este profund recunoscătoare pentru susținerea constantă a mamei sale.
VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
EDIȚIA INTEGRALĂ POATE FI URMĂRITĂ PE VOYO!