ß
Hitesh Patel a venit cu un număr cum nu s-a mai văzut până acum la Românii au talent. Abilitatea lui de a-și sincroniza mișcările mâinilor cu cele ale picioarelor este de-a dreptul senzațională. Totul este rezultatul unui antrenament asiduu.
Hitesh are 23 de ani și vine din Mumbai, India.
Când era foarte mic, Hitesh și prietenii lui din bloc au început să danseze împreună într-un parc. Se întâlneau mereu după școală și încercau să învețe diverse mișcări.
După un timp, toți ceilalți au început să aibă alte activități, dar Hitesh a început să exerseze singur, în dormitorul lui, descoperind că este capabil să facă lucrurile pe care le face acum.
Cel mai mare vis al său este să devină o mare vedetă, să țină spectacole mari și să fie cunoscut în întreaga lume prin arta lui.
Gallery
Cel mai fericit moment din viața lui a fost când a participat la un show TV, alături de cei mai mari dansatori din lume. Chris Brown și alți artiști celebri au distribuit videoclipurile lui.
Anul trecut, în iunie, a suferit un colaps pulmonar și a fost internat în ATI timp de 13 zile, cu un tub în piept. A fost greu să se miște și chiar să se ridice pentru a mânca.
Vezi momentul și jurizarea în materialul VIDEO de mai sus.
Emisiunea integrală poate fi vizionată și pe VOYO. Ediția a 6-a este disponibilă în avans cu 7 zile pe VOYO.