ß
Daniela este elevă la liceul sportiv, la secția de gimnastică ritmică. A început să danseze când era foarte mică, se uita la fratele ei mai mare cum se antrena prin casă.
Klaus, fratele ei, este dansator de street dance și reprezintă o inspirație pentru Daniela. El a fost cel ce a învățat-o primele mișcări.
Daniela a vrut să facă și gimnastică ritmică pentru a putea face mișcări cât mai complicate, așa că s-a înscris la liceul sportiv din oraș.
Locuiește împreună cu fratele și mama, iar tatăl ei lucrează de 25 de ani în Danemarca. Acesta vine acasă o data la 3 luni, însă doar pentru câteva zile.
Tatăl muncește foarte mult și este sprijinul familiei. Daniela povestește că fără el nu ar fi reușit să evolueze în dans. El a suportat toate cheltuielile.
Daniela vrea să devină dansator profesionist și, de ce nu, să ajungă instructor de dans.
„Killer este un termen de-al dansatorilor în care este descris cel mai bun dansator, iar Gyal vine din Jamaica și înseamnă fată”, a spus Daniela când a fost întrebată de numele ei de scenă.
Vezi momentul și jurizarea în materialul VIDEO de mai sus.
Gallery