ß
Ansamblul Făgețeana este alcătuit din 23 de membri, cu vârste cuprinse între 4 și 65 de ani. Au în palmares numeroase premii obținute la festivaluri de folclor.
Ansamblul de cântece și dansuri populare “Făgețeana” a fost reînființat în urmă cu 8 ani, după o perioadă de aproximativ 15 ani de la destrămarea vechiului ansamblu cu același nume.
Este un ansamblu mixt, compus din artiști cu vârste între 4 și 65 de ani. Cel mai tânăr membru este Andrei Ploscariu, de 4 ani, care activează în cadrul ansamblului de la vârsta de 1,5 ani, pe post de toboșar.
Membrii ansamblului sunt localnici din satele aparținătoare orașului Făget, sau din oraș, elevi la liceul “Traian Vuia” și iubitori ai obiceiurilor și tradițiilor populare din Banat.
Ansamblul are în palmares numeroase premii obținute obținute la festivaluri de folclor. Au fost în Ungaria, Cehia și Bosnia Herțegovina.
Momentul prezentat la Românii au talent este o îmbinare între obiceiul de colindat cu dube, specific părții de est a județului Timiș și văii Mureșului, dar și cântece și jocuri populare din Banat.
Vezi momentul și jurizarea în materialul VIDEO de mai sus. Emisiunea se vede în avans și pe VOYO.
Gallery