ß
Andra este tânăra în vârstă de 16 ani, din Galați, care a surprins jurații și publicul cu talentul ei muzical. Aceasta a învățat să cânte la pian de la vârsta de 3 ani, de pe YouTube, fără să fi urmat vreodată cursuri cu un profesor.
Andra Leon adoră să cânte și a moștenit talentul muzical de la tatăl ei, care în tinerețe era un chitarist cu părul lung, care își manifesta talentul pe străzile orașului în care locuia. Deși mama tinerei nu a avut niciodată o implicare reală în industria muzicală, ea și-a susținut fiica în a-și urma pasiunea. Astfel, în urmă cu 6 ani, Andra a început să fie un artist vocal.
Datorită talentului ei, Andra Leon a început să predea copiilor ore de pian și câștigă 300 de lei săptămânal, bani pe care îi investește în educația sa, dar și în instrumente.
Andra a petrecut 6 ani din viață în Koreea de Sud, China, Japonia, acolo a învățat despre tradițiile și cultura asiatică. Tânăra și familia ei s-au întors în țară pentru că bunica ei a fost diagnosticată cu cancer și în cele din urma a murit. Această etapă din viața ei a avut un impact puternic, iar în viitor adolescenta își dorește să devină medic și să salveze oamenii de cancer.
Colegii de clasă ai Andrei o consideră atipică din cauza faptului că nu ascultă manele sau trap. Andra adoră rock-ul clasic și muzica de calitate.
„Mi se pare foarte interesantă abordarea asta a melodiei. E melodia pe care eu și colegii mei din facultate încheiam fiecare petrecere, așa că îmi trezește niște nostalgii. Mi-a plăcut foarte mult felul în care te-ai jucat pe ea, faptul că ai inclus elemente de actorie, adică a fost între cântat și vorbit. Mie îmi place stilul acesta de muzică, iar ca moment în sine funcționează foarte bine”, a spus Dragoș Bucur.
VEZI MOMENTUL ȘI JURIZAREA ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery