ß
Ion Voineagu are 68 de ani și vine din Brăila. Toată viața lui și-a dedicat-o picturii, o pasiune pe care a descoperit-o în fragedă copilărie.
O perioadă, Ion Voineagu a crescut la țară, într-o famile cu 5 frați. Dar a fost dat la orfelinat împreuna cu o soră de-a sa, căci parinții nu mai aveau posibilități ca să îi crească. Mărturisește că nu a fost niciodată supărat din cauza asta, pentru că înțelegea situația.
Ion Voineagu și-a descoperit pasiunea pentru pictură încă de mic, pe când era la orfelinat. Acolo trebuia să-și găsească o ocupație, deoarece într-un asfel de mediu nu poți să supraviețuiești altfel. Pictura i-a dat o motivație, un scop și, într-un final, un trai decent.
Cariera și-a început-o lucrând pentru firme de publicitate, făcea benzi desenate, a fost chiar și pictor stradal. Apoi a început să se dezvolte creativ și a ajuns să fie un pictor căutat.
În prezent, are un magazin virtual, o afacere de familie, căci cei doi băieți ai săi au făcut arte plastice.
Bărbatul spune că este printre puținii oameni care înca mai trăiesc din pictură. Și asta pentru că s-a adaptat și a rămas relevant. El este activ pe social media, chiar și pe Tik Tok. În timp ce pictează, se filmează și postează clipurile pe Tik Tok. Se mândrește cu nepoții săi. O nepoțică îl roagă mereu să picteze împreună.
Vezi emisiunea în avans pe VOYO.
Gallery