ß
Ramadhani Brothers este un proiect a doi tineri care s-au întâlnit în 2019, atunci când unul dintre ei își căuta un coleg de scenă. Numele duo-ului provine din cuvântul islamic ”post” și este și prenumele unuia dintre membri.
Cei doi au mai participat la concursuri de talente în Australia și Franța, însă speră ca la noi să câștige. În perioada pandemiei s-au antrenat intens astfel încât să se perfecționeze și numărul lor să devină și mai puternic.
Au o școală de acrobație în țara lor, cu peste 100 de elevi care visează și ei să fie pe scena mondială. Așa că, dacă ar câștiga, ar cheltui banii pentru cumpărarea de echipamente noi, speră să își poată cumpăra și propriul teren pentru a-și construi propria școala de acrobație.
Visul lor este să performeze la Cirque du Soleil.
„Este ceva de domeniul incredibilului ce am văzut, nu cred că are precedent și nici egal”, a spus Andi.
„Mi se pare extraordinar. Jos pălăria!”, a spus Andra.
VEZI MOMENTUL ȘI JURIZAREA ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery