ß

Românii au Talent 2013: Florela Oprișan, emoția copilăriei într-o singură interpretare

Florela are 60 de ani și a crescut la țară, lângă Copilați. Ulterior, ea s-a mutat în Piatra Neamț, acolo unde împărțea un apartament de două camere cu fiul ei care la acea vreme era artist plastic, iar acum lucrează la Disney.

 

După câțiva ani, ea a preferat să se întoarcă în mediul rural și după cum spune chiar ea, este o gospodină în adevăratul sens al cuvântului: are animale, grădină, muncește pământul, însă lucrează și în agroturism, la complexul “ Valea celor 12”. La locul de muncă, ea vinde bilete sau toarce lână lângă șemineu ca să le ofere turiștilor o atmosferă cât mai autentică.

Viața Florelei nu a fost una ușoară. Soțul ei s-a stins din viață când fiul lor avea doar 6 ani, iar de atunci a fost nevoită să se mobilizeze pentru a deveni un adevărat stâlp în familie.

A plecat în străinătate ca să își susțină băiatul să urmeze o facultate. A lucrat la o familie până când băiatul a terminat facultatea. Spune că acolo a simțit dorul puternic de casă așa că a început să își scrie gândurile pe foaie. În timp ce muncea, purta după ea un carnețel în care scria tot ce avea pe suflet, ca să îi mai aline dorul.

După o viață de lucrat în confecții, Florela poartă costumele pe care ea singură le-a făcut. Se îmbracă tot timpul în costum , la biserică, în curte, Așa a fost și remarcată în satul în care locuiește.

După un moment plin de emoție, Andra a mărturisit că și-a amintit de copilărie:

„M-ați făcut să mă gândesc la copilăria mea, mi-am amintit de frații mei de la Câmpia Turzii. Vă mulțumesc!”, a spus Andra.

VEZI MOMENTUL ȘI JURIZAREA ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni