Darius Mabda, despre experiența Românii au talent: “M-a făcut să cred în mine mai mult!”

Darius Mabda, despre experiența Românii au talent: “M-a făcut să cred în mine mai mult!”

Darius Mabda a fost desemnat cel mai talentat român al sezonului 12. Puștiul a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete, apoi voturile publicului l-au dus până în finala pe care a și câștigat-o. 

„Sunt uluit de performanța ta, sunt uluit de ce s-a întâmplat acum pe scenă, nu știu de unde ai venit, dar mi-ai umplut inima de bucurie”, i-a spus Mihai Bobonete după ce l-a văzut dansând pentru prima oară pe scena talentelor

În weekend, dansatorul a rememorat emoțiile din urmă cu un an, când s-a prezentat la preselecțiile celui mai iubit show de talente. 

Caravana Românii au talent a făcut ultima oprire în Capitală. Darius Mabda a fost prezent la preselecții și a oferit un interviu pentru PRO TV Plus. 

“Sunt foarte bine și foarte fericit că sunt din nou aici! Mai am încă puține emoții. Acum îi văd și pe ceilalți cum sunt și cum se pregătesc și ei de preselecții”, a declarat dansatorul. 

Darius a mărturisit că în ciuda emoțiilor uriașe, preferă mai mult statutul de concurent: “Era mai frumos anul trecut, când știam că o să urmeze să intru pe scenă, să văd jurații și să aștept momentul când voi dansa”.

Întrebat ce a însemnat și cum l-a schimbat experiența Românii au talent, Darius a răspuns: “Această experiență m-a făcut să mă simt mai mândru de mine, m-a făcut să cred în mine mai mult și mi-a dat cumva o speranță să cred că voi ajunge acolo unde trebuie”.

Darius face în continuare ceea ce iubește cel mai mult și petrece ore în șir în sala de dans. Recent, tânărul a dansat la Sala Palatului în spectacolul “Picii lu’Soreasca”.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni