Alina si Bogdan de la AcroMystic: "Noi credem in talentul nostru"

Redacția Redacția

Actualizat 29. 3. 2011

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Duo-ul de acrobati AcroMistyc este format din Spineanu Bogdan Marius, de 38 ani, si Neagoe Ioana Alina, de 26 de ani. Cei doi s-au prezentat cu un dans acrobatic spectaculos la "Romanii au talent" si au primit trei de "Da" din partea juriului.

Povestea lor

Bogdan: 

Mama avea doar 17 ani cand m-a nascut si tata, 24 ani. Fiind foarte tineri, le era foarte greu sa ma creasca singuri. De aceea am fost crescut de bunici, in special de parintii tatalui meu care m-au si luat sub tutela de la varsta de 8 ani. Desi am avut dintotdeauna o relatie foarte buna cu mama si tatal meu, adevaratii parinti i-am considerat pe bunicii care m-au crescut. Sunt cel mai mare dintr-o gasca de 4 frati. De fapt am 2 frati si o sora care este mezina. Talentul cred ca-l mostenesc de la bunicul meu (tatal mamei mele), pe care, din pacate, nu l-am vazut niciodata deoarece a murit cu 2 ani inainte sa ma nasc eu. Mama mi-a povestit ca era un atlet desarvarsit. I-am pierdut pe rand pe bunica (mama mamei mele), bolnava de cancer, bunicul care m-a crescut, tatal meu, bolnavi tot de cancer.

Am mai ramas cu mama care din fericire a scapat ca prin urechile acului de aceeasi odioasa boala. Ea a fost nevoita sa se mute la tara deoarece i-au luat casa asa-zisii fostii proprietari. Si o mai am si pe bunica mea care m-a crescut si pe care o iubesc foarte mult, in etate de 87 ani.

Inca de mic mi-a placut sa fac tot felul de chestii prin care sa depun cat mai mult efort fizic pentru ca aveam foarte multa energie. Asa mi-am descoperit talentul. De exemplu, imi placea sa ma duc in santier, aproape de blocul meu, unde ma cataram pe baraci si blocurile in constructie de unde faceam tot felul de sarituri si salturi.

Cum a inceput sa faca sport 

Dupa ce m-am mutat la bunici, asa cum spuneam, la varsta de 8 ani, un prieten mi-a spus ca tatal lui vrea sa-l dea la JUDO. Mi s-a parut foarte interesant si i-am zis ca vreau sa merg si eu cu el. Tatal lui a zis ca ma ia doar daca bunicii mei sunt de acord. Atunci m-am panicat putin deoarece  stiam ca bunica mea e cam fricoasa, asa ca am reusit sa-l comving pe tatal prietenului meu ca ai mei sunt de acord desi nu le-am spus nimic. Asa mi-am inceput eu viata sportiva. Antrenamente faceam foarte aproape de blocul meu, locuiam vis-a-vis de, pe atunci, Stadionul 23 August, actual Lia Manoliu. Pe langa 7 ani de Judo, am mai facut si alte sporturi ocazional: wu shu, tir, biatlon, ciclism viteza, fotbal, inot, sporturi care m-au ajutat si m-au dezvoltat de la mental pana la viteza de reactie, forta etc.

Intr-o zi, bunicii m-au dus la un spectacol de CIRC si asta mi-a schimbat viata. Cel mai mult imi placeau numerele acrobatice... Imi aduc aminte ca la un numar de saltatori la bascula, la un moment dat, in timp ce executau un salt mortal la coloana (mai multe  persoane una peste alta), ceva s-a intamplat si coloana sa prabusit. Fata care facuse saltul se accidentase destul de grav, cel putin asa parea, si nici ceilalti baieti nu aratau prea bine. Evenimentul acela, dar si lucrurile extraordinare pe care le faceau mi-au ramas in cap si mi-am promis ca voi fi si eu acrobat cand voi fi mare.

Fascinatia circului

ARTISTII DE CIRC sunt niste oameni extraordinari,cu suflet si cu demnitate care muncesc foarte mult pentru a ajunge la performante uimitoare. 

Asadar, in anul 1988, la varsta de 16 ani, bateam pe la usile Circului de Stat cu mama de mana. Singurul loc liber a fost la o trupa de acrobatii pe cai. Desi imi placeau foarte mult caii nu era tocmai ceea ce mi-am dorit eu... asa ca, cum s-a eliberat un loc la o alta trupa, de saltatori din leagan, am schimbat calul pe leagan. Aici mi-am facut ucenicia pentru ceea ce aveam sa fac in anii ce urmau sa vina. Am invatat sa-mi coordonez miscarile, agilitatea, sa-mi dezvolt musculatura. In meseria asta, daca nu tragi de tine, daca nu tii la durere si nu treci peste nu putinele momente traumatizante, fizice sau psihice pe care le intalnesti, nu ai nici o sansa.

A venit apoi REVOLUTIA pe care, asa dupa cum imi era firea, am trait-o in mijlocul evenimentelor, in strada. 

Dupa Decembrie 89’, o perioada de aproximativ 1 an nu am mai avut activitate la circ. Am revenit in 1991, de data aceasta, in sfarsit la ce imi dorisem de mic, la o trupa de bascula ce era nou formata, unde m-am si integrat foarte repede. Formam un grup foarte talentat de acrobati, pe vremea aceea aveam foame de performanta, nu ne gandeam la partea materiala... Urmatorii ani i-am petrecut in turnee in strainatate printre care Franta, Germania sau Japonia.

In 1997 mi-am format propria trupa de acrobati "Trupa Spineanu" si timp de 10 ani am activat in spectacole in tara si strainatate cu numere de bascula, handvoltige si bara rusa. 

Alina povesteste despre relatia lor

Ne-am cunoscut in 2002, pe cand Bogdan conducea un grup de acrobati si mai aveau nevoie de o fata pentru intregire. Desi a existat o conexiune intre noi inca de la inceput, ne era teama de o relatie. Daca nu ar fi mers intre noi, am fi stricat totul. Timp de 5 ani, cu bune si cu rele, am ramas doar colegi si cei mai buni prieteni. Cand in sfarsit ne-am dat seama ca ar trebui sa ne eliberam sentimentele unul fata de celalalt si sa formam un "Duo" atat in viata cat si pe scena.

Asa ca, din 2008 ne-am hotarat sa incercam sa facem numere acrobatice doar noi doi. Acesti trei ani au fost probabil cei mai buni ani ai carierei noastre, ani in care am reusit (spuneam noi) sa atingem performante greu de realizat intr-un timp atat de scurt. Am primit si primim in continuare invitatii pentru a lucra pe scene si pentru companii, hoteluri sau cluburi importante din Europa si oriunde am prestat in acesti trei ani am fost respectati, iubiti si reinvitati.

Peste 5 ani ne vedem in primul rand in continuare impreuna. Ne vedem undeva, in Bucuresti, antrenand copii care viseaza, asa cum am visat si noi, sa devina artisti acrobati.

Alina Ioana:

Familia mea este formata din cinci membri: eu, mama, Niculina, in   varsta 61 ani, pensionara; tata, Nicolae, in varsta de 58 ani, lucreaza in Italia;        sora, Dana, in varsta de 38 ani, lucreaza ca si functionar public; fratele, Dan, in varsta de 36 de ani, lucreza in Italia. 

Parintii mei sunt casatoriti de peste 30 de ani. Mama este pensionara pe caz de boala de peste 8 ani, suferind de o boala de inima. Acum doi ani a fost diagnosticata cu cancer la san, insa, din fericire, dupa operatie si un lung tratament acum este bine. In familia mea nu a mai facut nimeni acrobatica, insa eu cred ca talentul il mostenesc de la tatal meu care chiar si la varsta de 58 de ani inca este o fire foarte atletica si chiar mai poate sa faca exercitii fizice (flotari, genoflexiuni sau abdomene) fara prea mare efort.

Cum si-a descoperit talentul

Talentul mi l-au descoperit sora si tatal meu pe cand eram foarte mica (in jur de 5 ani) cand ma puneau sa fac spagatul, podul sau flotari iar mie imi placea foarte tare. Asa ca, pe la varsta de 6 ani, au hotarat sa ma inscrie la gimnastica artistica. Pentru ca fratele meu pratica la acel moment rugby la Clubul Sportiv Steaua Bucuresti, acolo m-au inscris si pe mine. Asa a inceput cariera mea de gimnasta, cariera care a durat in jur de 7 ani, timp in care am reusit sa obtin cateva medalii si diplome si chiar sa fac parte pentru o vreme din lotul national de junioare.

Asadar, foarte mare parte din amintirile mele sunt din sala de gimnastica unde petreceam intre 4 si chiar 8 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, alaturi de antrenorii mei, doamna Alina Goreac si domnul Neagu. La scoala ajungeam intre cele doua antrenamente de la gimnastica iar temele le faceam seara, dupa ora 9, sau, spre furia parintilor mei, in clasa, a doua zi. Imi amintesc ca doamna invatatoare si mai apoi, profesorii, stiind de programul meu de antrenament, erau mai blanzi cu mine in unele momente.

La varsta de 12 ani am urmat un tratament cu vitamine pentru un mai bun randament fizic insa din cauza acestora am inceput sa am probleme cu greutatea, probleme care din pacate nu au disparut. Asa ca, la varsta de 13 ani, cand un cuplu de artisti de la circ au intrat in sala de gimnastica si au spus ca au nevoie de o fata pentru un numar acrobatic, am inceput sa visez la asta. Initial, parintii si antrenorii nu au fost de acord, insa insistentele mele au dat roade si ei s-au lasat convinsi.

Parintii si fratii mei m-au sprijinit intodeauna. Inca de cand eram prea mica sa ajung la antrenament singura si unul dintre ei trebuia sa ma duca si sa ma aduca inapoi. M-au sprijinit in momentele grele cand nu primeam nici o oferta de munca si eram stresata, s-au bucurat alaturi de mine cand ofertele veaneau si totul era bine. Le cer intodeauna parerea atunci cand fac un numar nou, un costum nou sau chiar un element acrobatic nou.

Cum au ajuns la «Romanii au talent» 

Am venit la Romanii au talent din mai multe motive. Primul ar fi ca noi credem in talentul nostru, am venit pentru ca este o mare provocare sa participam la un astfel de concurs, pentru ca avem sansa sa intalnim oameni minunati, cu talente extraordinare, oameni cu care impartim acelasi vis... De asemenea, ideea de a participa la o competitie ne creste adrenalina si ne face sa muncim de doua ori mai mult pentru a nu dezamagi.

A fost minunata experienta de la preselectie. Nu ne amintim sa mai fi avut asemenea emotii de foarte mult timp. Mai ales pentru ca ne prezentam in fata romanilor nostri in fata carora de mult nu am mai avut privilegiul sa o facem.

Sincer, nu ne-am gandit ce am face cu banii in cazul in care am castiga. Probabil am face o scoala de acrobati, acesta fiind visul amandoura. De la acest show ne asteptam sa puna pe scena oameni extraordinari. Romanii au talent! Au demonstrat-o si o vor face cu siguranta si in acest concurs.

Facebook.com/romaniiautalent