ß
Peter este muzician, compozitor, filosof și profesor de yoga. Yoga și cariera în muzică au început deodată.
A scris peste 500 de piese și cântă la mai multe instrumente. A început cu pian, vioară și chitară. Când era mic, mergea cu părintii lui să cânte împreună în coruri.
Muzica este pentru el o artă magică. Consideră că lumea materială provine din lumea spirituală iar muzica le unește pe acestea. Vede întreaga planetă ca pe o mare familie, iar muzica este limbajul comun al acestei uriașe familii.
Tatăl lui a fost pictor. Mama lui a studiat istoria artelor, dar a fost casnică. Cu toate acestea a fost extrem de creativă, una din pasiunile ei fiind modelarea lutului. Un moment foarte fericit în viața lui Peter a fost când și-a cunoscut soția. A știut din prima clipa că ea este femeia visurilor lui.
E o mare bucurie să participle la Românii au talent și are un sentiment frumos în legătura cu țara noastră.
Chiar dacă a cântat în română, Peter n-a reușit să-i impresioneze pe jurați. Toți patru au apăsat butonul roșu.
Urmărește emisiunea integrală pe VOYO
Gallery