ß
Sofia a fost prima care s-a apucat de dans, la 4 ani. Voia balet neapărat. Vedea la televizor prim balerine și îi sclipeau ochii. Ai ei au luat-o puțin în glumă, până într-o zi când tatăl a cedat insistențelor și a înscris-o la balet.
Alexandru o aștepta pe Sofia într-o zi pe hol și profesoara i-a spus să vină și el data viitoare. A fost sceptic, la prima ședință nu i s-a părut spectaculos, dar o dată cu rezultatele și feedback-ul pozitiv, și-a dat seama că asta vrea să facă toată viața. Când erau mici, Sofia s-a supărat că Alexandru s-a apucat de dans. Acum și-a dat seama că e foarte bine să fie împreună pentru că pot evolua.
El a avut burse, a studiat în Kiev, Elveția, iar acum a primit bursa și la Balșoi, în Rusia. Au început colaborarea de 2-3 luni. Mereu au fost pe idei și stiluri diferite. Alexandru spune că îi este mai greu să lucreze cu sora decât cu alte partenere. Timpul lor liber este foarte limitat, cum se termină școala merg la balet. Vara ajung chiar și la 8 ore de balet pe zi.
Părinții îi susțin, mama lucrează la Direcția de Asistență Socială sector 2 și tatăl la primărie. Alexandru spune că părinții sunt în partide diferite, iar atunci când e politică la TV, acasă e război civil.
Mihai Bobonete: “Ce am văzut aici a fost cutremurător! A fost excelent executat, de o măiestrie ieșită din comun. Mi-au dat lacrimile (…) Sunt convins că veți veni cu lucruri și mai tari în etapa următoare pentru că aveți patru de DA”.
Vezi momentul integral pe VOYO
Emisiunea Românii au talent poate fi urmărită în avans cu 24 de ore pe VOYO
Gallery