Mihăiță Stan are 32 de ani și este din Brăila. A lucrat ca agent de securitate, strungar, debitator mecanic, sau manipulant marfă. Și-a descoperit talentul singur acasă. El și-a cumpărat un microfon și a început să cânte, apoi s-a inscris la o școală de arte din Brăila, unde a studiat 3 ani canto.
Mihăiță vine la Românii au talent de 12 ani, dar fără niciun rezultat. Este fericit că în sfârșit ajunge în fața juraților, să facă spectacol. Mama lui este asistent medical, iar tatăl a decedat anul trecut. Muzica îl ajută să treacă peste momentele grele. Momentan este singur, nu are o iubită. Locuiește cu fratele său într-o casă primită de la tatăl lui.
Spune că a avut o iubită, timp de un an, însă relația nu a funcționat. Motivul? Nu era fată de casă, nu știa să facă de mâncare, curat. A trimis-o și la muncă și nu a vrut. A fost nevoit să se despartă de ea. Ca să își înece amarul, a început să iasă cu foarte multe fete. Uneori chiar și cu două în același timp. Le-a chemat în același loc doar să vadă ce iese. Evident că fetele s-au certat, dar el s-a distrat. Nu a rămas cu niciuna pentru că oricum mai avea o “fată de rezervă”. Speră ca prin participarea la Românii au talent să își găsească jumătatea. Mai mult, Mihăiță țintește și un Golden Buzz.
Dragoș Bucur: „Deci fii atent, dacă vine vreodată fiica mea cu unul ca tine acasă...știi cum zbori? Cu bâta de baseball îl aștept”.
Vezi momentul integral pe VOYO
Emisiunea Românii au talent poate fi urmărită cu 24 de ore în avans pe VOYO
Gallery