ß
”Harry Potter varianta feminină”, după cum a botezat-o Pavel Bartoș pe Rianna Rusu a fost una dintre surprizele serii. Emotivă, tânăra de 14 ani din Pașcani, a reușit o interpretare extraordinară și a primit aplauzele juraților, dar și laudele acestora. ”Ești genul de voce care poate să dea valoare unei piese”, a spus Smiley după ce a ascultat-o și la unison cu ceilalți colegi i-a oferit DA-ul necesar calificării în următoarea etapă.
O altă surpriză a serii a fost Adriana Popescu, pasionată de hairstyling care a oferit una dintre cele mai neașteptate prezentări de modă. Alături de o serie de modele, printre care și cântăreața Bianca Rus, concurenta a demonstrat că pasiunea poate depăși orice provocări. ”Este prima dată când văd așa ceva”, a recunoscut Alexandra Dinu, iar Andi a concluzionat că ”emisiunea îi impulsionează să fie creativi”. Momentul ei i-a inspirat și pe cei de acasă, la ora 20:54, peste 2.7 milioane de români fiind cu ochii pe PRO TV!
O săptămână #unusiunu începe cu emisiunea Românii au talent! În intervalul 20:26 – 22:35, PRO TV a fost lider pe targetul comercial național, înregistrând 11.5 puncte de rating și 27.2% share pe segmentul de public 21-54 național, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția a doua înregistra 9.1 puncte de rating și 21.6% share. Iar pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 8.2 puncte de rating și 23.9% share.
Concurenții care au impresionat juriul și au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: Estrada Studio, Carla Boboc, Adriana Popescu, Diana Butan, David Neamțu, Andreea Budeanu, Rianna Rusu, Constantin Pucă și Balance Team.
Vineri, de la 20:30, spectacolul continuă pe PRO TV! Alți concurenți curajoși vor urca pe scenă și vor demonstra că munca depusă pentru a-și pregăti momentele le va aduce încurajările membrilor juriului!
Românii au talent - #unusiunu
Gallery