Ruslana a început cu gimnastica ritmică la vârsta de 3 ani, iar apoi de la 6-7 ani a descoperit contorsionismul.
A avut primul spectacol la 5 ani și de atunci a călătorit cu show-urile ei prin toată lumea, a ajuns în peste 25 de țări și spune că nu se oprește aici. Visul ei este să devină cât mai cunoscută în acest domeniu și să impresioneze cu talentul ei lumea întreagă.
Studiază la Academia de Circ de la Kiev și spune că, deși părinții ei nu vin din domeniul artelor, o susțin în tot ce face. Mama este mâna ei dreaptă și o însoțeste la fiecare apariție. Tânăra are și un iubit care o încurajează mult pe plan profesional.
Ruslana are un record mondial, pentru numărul în care sparge cu spatele 24 de baloane. Spune că dacă va ajunge în finală, va pregăti ceva frumos pentru telespectatori. Tânăra poate și să desfacă sticle de bere cu talpa piciorului.
Cele mai frumoase momente din viața ei sunt pe scenă, unde se simte împlinită cu adevărat. O perioadă dificilă a fost anul trecut când s-a luptat cu anorexia. A reușit să depășească această problemă, iar acum este în perioada de recuperare.
Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe https://voyo.protv.ro/
Gallery