ß
Timisoara, Cluj, Piatra Neamt si Constanta. Acestea au fost orasele in care “Romanii au talent”, show ce va incepe la ProTV, a ajuns in aceasta vara. Mii de romani s-au prezentat la preselectii in incercarea de a impresiona o tara intreaga si de a castiga marele premiu de 120.000 de euro. Spectacolele ce au umplut salile pana la refuz, au adus in fata juriului format din Andra, Andi Moisescu si Mihai Petre, numere care mai de care mai spectaculoase sau mai haioase.
Pe scena de la “Romanii au talent” au urcat cantareti cu voci incredibile, dansatori, acrobati, fachiri, contorsionisti, oameni cu aptitudini deosebite cum ar fi vorbitul invers sau scrisul cu ambele maini in acelasi timp, si foarte multe alte talente. Au fost de asemenea concurenti pentru care acest show a fost prilejul perfect de a avea un moment de celebritate si nu au ratat sansa de a aparea in fata unui public de sute de spectatori. "Romanii au talent" este un show care nu tine cont de varsta sau ocupatie, asa ca la concurs s-au prezentat atat copii de 4-5 ani, cat si batrani de peste 80 de ani, cu totii dornici sa arate de ce sunt in stare.
"M-am bucurat sincer ca a aparut un asemenea show, care sa deschida usile tuturor, nu numai celor insistenti, norocosi sau care au o relatie in showbiz. Mi se pare fabulos sa acorzi o sansa reala unui om care poate e extrem de talentat, dar nu a stiut cum sa-si faca loc catre lumina. Am vazut tot felul de prestatii artistice si cred ca telespectatorii vor avea niste surprize de proportii. Drumurile in cele patru orase mi-au amintit ce senini si calzi sunt oamenii din provincie, cat se bucura de asemenea evenimente si cat de mult se implica”, a povestit Andra.
Andi Moisescu marturiseste ca si pentru el descoperirile facute in acest show au fost peste asteptari. “Inaintea preselectiilor, m-am aruncat usor riscant la o declaratie curajoasa. Am spus ca n-am nicio indoiala in ceea ce priveste talentul romanilor. M-am bazat mult pe neprevazutul care ne caracterizeaza poporul. Dupa primele patru preselectii m-am linistit complet. Nu numai ca n-am riscat nimic, ci am fost chiar putin sub stacheta ridicata de realitatea de pe scena. Romanii au talent, de cele mai multe ori, peste puterea mea de imaginatie. Sigur c-am fost uimit sa descoper cateva voci care m-au lasat cu gura cascata, ca sa nu mai spun de vreo 4 grupe de dansatori, dar cel mai tare insa m-au fermecat, fireste as zice, talentele exotice, daca intelegeti ce vreau sa spun", a declarat Andi.
Experienta a fost pe masura si pentru Mihai Petre, cel mai de temut dintre jurati. “Ma asteptam sa gasesc foarte multi romani talentati, dar nu ma asteptam sa vad talente atat de diferite in Romania. Un alt lucru care m-a surprins in mod placut a fost reactia publicului, care a rezonat la fiecare talent aflat pe scena. Din acest motiv s-a creat o energie extraordinara intre noi, public si concurenti, chiar daca au existat si momente in care parerile noastre nu au coincis”, a povestit Mihai.
Smiley si Pavel Bartos, cei care au fost tot timpul alaturi de concurenti si i-au sustinut inainte de a intra pe scena, au fost cuceriti de talentul romanilor. "A fost uluitor tot ce s-a intamplat in acest concurs. Si sunt convins ca asa va fi si pentru telespectatori. A fost un fel de refresh in ceea ce priveste Romania si ce credeam eu despre tara noastra. Am gasit talente incredibile in toate orasele si am vazut niste lucruri pe care nu le-am mai vazut in viata mea. Mi-am dat seama ca ai nostri sunt foarte buni si ca am putea concura oricand la titlul de « cel mai talentat popor" a declarat Smiley.
Experienta a fost asemenatoare si pentru Pavel Bartos. “Am descoperit un prieten extraordinar in persoana lui Smiley si o echipa minunata, iar oamenii pe care i-am intalnit in aceasta caravana m-au facut sa cred ca mai avem o sansa ca tara”, a declarat el.
Cei care nu au reusit sa ajunga la preselectiile din tara, mai au si ei o sansa. Ei isi vor putea dovedi, in curand, talentul si in Bucuresti, unde vor avea loc o noua serie de preselectii pentru show-ul “Romanii au talent”. Cei care isi doresc sa aiba o noua sau o a doua sansa se pot inscrie direct pe site-ul www.romaniiautalent.ro.
Click aici pentru inscriere
Intra aici pe pagina de Facebook a show-ului "Romanii au talent"!
Gallery