ß
  • Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • Momentele incredibile, dar nu imposibile de la Românii au talent, sezonul 9 suprem: ”Nu cred așa ceva!!”

Momentele incredibile, dar nu imposibile de la Românii au talent, sezonul 9 suprem: ”Nu cred așa ceva!!”

Momentele incredibile, dar nu imposibile de la Românii au talent, sezonul 9 suprem: ”Nu cred așa ceva!!”

Sezonul 9 suprem a avut parte, pe scenă, de unele dintre cele mai neașteptate momente din istoria emisiunii ”Românii au talent”.

Așa cum remarca juratul Mihai Petre, chiar înainte de prima ediție a sezonului 9 suprem, ”dacă cineva mi-ar fi povestit înainte ce se va întâmpla, aș fi spus că este poveste pescărească. E un sezon în care am întâlnit ceea ce nu-mi imaginam că o să întâlnesc”.

Protagonistul celui mai șocant moment al sezonului 9 a fost, fără îndoială, scoțianul Stevie Starr. Bărbatul, specialist în regurgitație, a înghițit, pe rând, monede, o bilă de biliard, gaz de brichete, săpun lichid, zahăr, pe care le-a scos din stomacul lui în ordinea dictată de jurați. „N-am văzut în viața mea așa ceva și nici nu cred că o să mai văd”, a exclamat Smiley în timpul momentului. 

Dylia Abdulaeva a lăsat cu gura căscată atât juriul cât și publicul executând un număr la bară, costumată în Marilyn Monroe. Gimnasta originară din Uzbekinstan a avut un moment spectaculos, în ciuda celor 120 de kilograme ale sale. ”Este un vis din copilărie. Am lucrat asupra mea și am devenit ce mi-am dorit. Este o dovada ca visele se împlinesc”.

La 23 de ani, Alin Buruiană a ridicat juriul și publicul în picioare cu momentul său senzațional. Studentul, originar din Arad, i-a păcălit pe toți cu înfățișarea sa de rocker, luându-i pe toți prin surprindere în momentul în care a început să cânte. 

Duo Costache, adică Leonardo Costache și Vita Morondel, dețin recordul mondial pentru stat agățați în dinți. Artiști de circ, sunt soț și soție de 12 ani, iar în sezonul 9 suprem au ajuns pe scena Românii au talent pentru a-și „saluta țara și poporul”. Dacă ar fi să câștige, ar dona premiul unei asociații de copii cu dizabilități fizice. 

Cea mai ”înspăimântătoare” apariție pe scena Românii au talent, sezonul 9, a fost Lucian Răducanu, vampirul-acrobat care a ”îngrozit” publicul și jurații cu numărul său spectaculos. ”Admir oamenii care sunt oarecum perfecționiști și atenți la detalii, pentru că asta înseamnă să creezi un număr bun”, i-a spus Mihai Petre, la finalul momentului.

La 21 de ani, Victor Vacarciuc, originar din Chișinău, a demonstrat că este un om ”cu chitară la cap”. Scena toată a fost a lui în momentul în care a început să cânte. ”Ești frumos, ești talentat, cânți bine, ai înțeles deja ce înseamnă spectacolul, dar mi-a lipsit ceva: privirea ta”, i-a spus, la final, Andra. 

Sergiu Nichitovschi e originar din Chișinău, dar locuiește în Lisabona și a fermecat o sală întreagă cântând la ferăstrău. Sergiu a făcut colegiul de muzică din Tiraspol, iar în Chișinău a făcut Academia de Muzică și Arte Plastice. Îi place să compună muzică și mai cântă și la acordeon, fluier, pian, caval, ocarină. La ”Portugalia are talent” a ajuns în semifinale. ”Nu cred așa ceva”, a țipat Smiley în momentul când Sergiu și-a început numărul.  

Cel mai periculos numărul de la Românii au talent, sezonul 9, a fost adus pe scenă de înghițitoarea de săbii Lucky Hell. Pe numele real Mladineo Lucky Natasha, aceasta este originară din Finlanda și are 42 de ani. ”Nu este dureros, dar este foarte periculos. Și trebuie să mă concentrez foarte mult. Iar să înghiți săbii în tocuri înalte și corset este cu atât mai dificil”.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni