ß
Aseară, la Românii au talent, Dani Dumitru a fost protagonistul unui moment amuzant, atunci când i-a făcut portretul lui Smiley.
După ce s-a oferit drept model, Smiley a fost ținta glumelor celor din juriul Românii au talent, dar și ale colegului său din culise Pavel Bartoș. Aceștia s-au grăbit să caracterizeze desenul.
”Gânditorul de la Românii au talent”, a declarat Pavel Bartoș.
Florin Călinescu a avut o nelămurire: ”Dar Smiley nu trebuia să fie nud? Eu așa știu, că modelele stau în pielea goală. Are și ceva din Donald Rățoiul”
”Acum e ăla din Scary Movie”, a remarcat Florin Călinescu. ”În viața mea nu mi-am închipuit că Smiley poate să arate ca Donald Rățoiul cu barbă”.
Dani Dumitru (38 de ani) s-a apucat de caricaturi și portrete pentru că avea nevoie de bani, undeva prin 2012. În perioada respectivă, a trăit un coșmar pentru că i-a fost spartă casa. Dosarul s-a clasat, nu s-a aflat nici în ziua de azi cine sunt hoții. Atunci, în perioada aia cumplită, un prieten care știa că este priceput la desen i-a spus lui Dani că ar trebui să ia mai în serios lucrul ăsta, mai ales că ar putea să câștige bani frumos din talentul lui. Prin mult exercițiu, Dani a ajuns la nivelul la care e acum. A învățat singur, prin toate mijloacele, cum să facă caricaturi. Iar în aproape doi ani, a reușit să își recupereze banii furați prin vânzarea de caritaturi și portrete.
Dani este căsătorit, iar soția sa se pregătește să devină mămică.