ß
Sezonul #9suprem Românii au talent a debutat în forță vineri seară, dându-le telespectatorilor și juraților emoții intense și palpitații incredibile. Însă, momentul de final i-a lăsat pe cei patru de la masa juriului fără cuvinte.
„Așa ceva nu există”, au spus în cor Andra, Andi Moisescu, Florin Călinescu și Mihai Petre când au văzut reprezentația unui entertainer fără egal. Scoțianul Stevie Starr (56 de ani) i-a convins pe toți că nimic nu e imposibil când ai un talent nemaivăzut. Bărbatul, care se luptă pentru premiul cel mare la Românii au talent, a înghițit, pe rând, monede, o bilă de biliard, gaz de brichete, săpun lichid, zahăr, pe care le-a scos din stomacul lui în ordinea dictată de jurați.
Scoțianul, care este specialist în regurgitație, i-a inclus pe Pavel Bartoș și Smiley în numărul său, în rol de asistenți.
Momentul l-a făcut pe Mihai Petre să pună la îndoială propriile simțuri, afirmând că „asta nu-i adevărat, nu cred așa ceva”. Andra a înălțat cruci, ca și când ar fi vrut o confirmare de la Divinitate că ceea ce vede este real. „N-am văzut în viața mea așa ceva și nici nu cred că o să mai văd”, a exclamat Smiley, după ce Stevie i-a pârlit părul de pe mână.
Cine e Stevie Starr
Scoțianul este o minune a divertismentului mondial, el fiind deja o vedetă în mai multe țări. Stevie Starr a uimit asistența la show-uri Got Talent în Marea Britanie, Germania, Cehia, Italia, Franța și Statele Unite ale Americii.
Abilitatea sa este una neobișnuită și nu poate fi explicată nici de medici. În urma unor controale medicale la care a fost supus, cei mai buni doctori nu și-au putut explica în ce manieră poate controla și selecta ordinea în care scoate din burtă lucrurile pe care le înghite.
„Este numărul care m-a șocat, numărul care m-a uimit. Despre asta e vorba la Românii au talent, sezonul #9suprem”, a exclamat Mihai Petre la finalul emisiunii. Ei bine, dacă vine din partea lui Mihai Petre, trebuie să însemne ceva.
Stevie a dezvăluit în direct la PRO TV că și-a decoperit acest talent în copilărie. A crescut la casa de copii și obișnuia să înghită monede cu scopul de a le ascunde de ceilalți copii. „Într-o zi, la școală, am înghițit un bondar și l-am scos afară în clasă. Bondarul a început să zboare de colo-colo”, a povestit Stevie Starr în fața juraților de la Românii au talent.
Show-ul lui a fost gustat de cei patru și de public și i-a adus patru de DA. Scoțianul expert în regurgitație va merge în etapa următoare.
Deși e expert în înghițit lucruri, Stevie nu prea le are cu înghițitul mâncării. Entertainerul a dezvăluit că de 25 de ani se hrănește doar cu chipsuri și cu cola dietetică, fiindcă nu are timp și nu găsește plăcere în a se hrăni ca noi ceilalți.
Fiți cu ochii pe Românii au talent și vinerea viitoare, fiindcă spectacolul abia a început!
Gallery