Bianca este ambițioasă, sociabilă și iubitoare de animale (are doi pisoi). Și-ar dori și un câine, însă locuiește într-un apartament închiriat, împreună cu părinții. Bianca s-a născut în Pitești, Argeș, dar a stat prea puțin ca să aibă timp să se lege sentimental de România.
La vârsta de doi ani, era deja în drum spre Spania împreună cu mama ei, așteptate acolo de tată. Ei nu au nicio tangență cu dansul (amândoi sunt fotografi profesioniști), însă mama ei – care obișnuia să danseze prin casă atunci când era copil - și-a dorit foarte mult să fi făcut balet. Nu a putut din cauza vremurilor de atunci, așa că a luat hotărârea ca măcar fata ei să faca dans. La vârsta de patru ani, Bianca începea deja primele cursuri de flamenco la o școală privată din Madrid, iar în jurul vârstei de 12 ani a dat examen să intre la Conservatorul de dans “Carmen Amaya”, după patru ani în care fusese la Conservatorul Regal de Dans “Mariemma” – considerat cel mai bun din Spania. Au urmat cinci ani de flamenco (despicat în mai multe ramuri, plus dans popular spaniol), cu câte șase zile pe săptămână de antrenamente, șase ore pe zi. Mergea și la diverse evenimente în cadrul Conservatorului “Carmen Amaya”, însă exact cu un an înainte să termine Conservatorul, Bianca a făcut artrită la genunchi, i s-au inflamat articulațiile și avea dureri insuportabile. I-a fost imposibil să meargă mai departe cu dansul și a fost nevoită să renunțe la gândul că ar mai putea să practice flamenco la nivel profesionist. Nemaiputând să danseze așa cum și-a dorit, Bianca s-a întors la o idee mai veche – să fie regizor de film. Avea 16 ani când a decis să meargă la cursuri și castinguri de actorie. Primul rol l-a avut într-un serial, la 16 ani.