ß
Sezonul opt al celui mai tare show de divertisment, Romanii au talent, a inceput vinerea aceasta in aplauzele publicului! Telespectatorii, impreuna cu juratii si cu Smiley si Pavel Bartos, au trait magia unui spectacol incredibil si i-au urmarit pe primii concurenti, care au inundat scena cu talentul lor autentic. Acest sezon Romanii au talent promite sa aduca momente uimitoare, emotie, vibratie, foarte multa distractie si sa produca simptome precum palpitatii, gol in stomac, nod in gat, ameteli sau piele de gaina.
Prima editie a sezonului 8 Romanii au talent a fost lider de audienta pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, show-ul a inregistrat 20.4 puncte de rating si 50.4% share, de peste cinci ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 3.8 puncte de rating si 9.3% share.
Pe intreaga durata de difuzare, la nivel national, peste 3.4 milioane de telespectatori au urmarit spectacolul Romanii au talent, iar in minutul de maxima audienta de la 21:45, peste 4.4 milioane de romani au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.
Eroii talentului au deschis sezonul 8 Romanii au talent
Aseara a inceput povestea milioanelor de chipuri care au ceva de povestit, de aratat si de transmis. A inceput o calatorie care i-a adus laolalta pe romanii raspanditi prin lume, intr-o mare unire a talentului.
Primii concurenti ai sezonului 8 Romanii au talent au urcat aseara cu bucurie si cu emotie pe scena si au incantat juratii si publicul cu reprezentatiile pregatite special pentru acest moment. A fost un show in care telespectatorii au trecut cu rapiditate de la emotie la energie, de la hohote de ras la lacrimi de bucurie. Noii candidati la titlul de erou national au facut tot posibilul sa impresioneze, au dat tot ce au mai bun si, nu de putine ori, Andi Moisescu, Mihaela Radulescu, Andra si Florin Calinescu au mers alaturi de ei pe scena pentru a-i incuraja sau pentru a dansa impreuna, iar Smiley si Pavel Bartos au dus spectacolul la un alt nivel in culise. Tot aseara, Andra a apasat butonul auriu pentru un moment extraordinar de balet neo-clasic, prezentat impecabil de Bianca Badea. Astfel, jurata a trimis-o pe micuta balerina direct in semifinalele competitiei.
Numerele de dans, dans cu prosoape, folclor, canto sau echilibristica s-au imbinat perfect aseara cu cele in care concurentii fie au imitat diverse personaje, fie au tinut monologuri, reusind sa creeze un spectacol desavarsit pe scena show-ului suprem din Romania. Ianis Anghel, Ansamblul de dansuri populare JOC, Maya si Mario Preda, Sebastian Smintinica, Duo Romance, Mihai Morosanu, Vlad si Ioana, Analogic Mind, Victor Naicu, Daniel si Donald, Bianca Ceausescu, Anton Achitei, Fedor si Svetlana Grosu, Alvaro Stoian, Edina Cutui si Pavel Sfera au obtinut vineri din partea juratilor 3 sau 4 DA si merg mai departe la Romanii au talent.
Show-ul continua vinerea viitoare, de la 20:30, cu noi momente care vor surprinde si vor umple casele telespectatorilor de bucurie, efervescenta, emotie si visare.
Romanii au talent - Fii eroul nostru!
Gallery