Urmatorii zece semifinalisti ai sezonului #7epic Romanii au talent pregatesc zilele acestea momentele cu care vor face tot posibilul sa cucereasca juriul si publicul vineri, de la 20:30, in cel de-al doilea spectacol LIVE!
Anca si Lucca, Anka, Calin Muresan, Don Elvis, Eva Timus, George Aghinea, Lavinia Sateanu, OK World Wide, Silviu Rosu si Stefan Florescu vor aduce pe scena talentului numere impresionante de magie, dans, acrobatie, canto sau jonglerii cu mingea si vor lupta pentru un loc in marea finala.
Despre concurentii din a doua semifinala Romanii au talent
Lucca si-a descoperit pasiunea pentru magie in urma cu 20 de ani, pe cand avea 19 ani, atunci cand a cumparat un truc de la un magazine de profil. Apoi si-a dat seama cat de frumoasa este aceasta arta si a inceput sa invete despre ea si sa faca spectacole. A devenit iluzionist profesionist in anul 2008. Anca si Lucca s-au cunoscut in 2011, iar pana atunci Anca nu stia ca magia exista. Au inceput sa lucreze impreuna la propriul lor numar si au participat la campionate de magie cu el. Cei doi sunt sot si sotie, dar sunt parteneri si pe scena. Anca a facut si dans sportiv de performanta de la 8 ani, obtinand premii importante, iar Lucca este pasionat de muzica si canta la chitara si voce.
Romanii au talent 2017: Lucca si Anca Lucian - moment de magie mentala pe romaniiautalent.protv.ro
De cand era mica, Anka a descoperit ca are talent, fiind atrasa de muzica deoarece mama ei era dirijor in corul bisericesc. Impreuna, mergeau la slujbe si asa a inceput si ea sa cante. Locuieste in Italia, unde lucreaza la floraria surorii ei. Parintii ei, cat timp au locuit in Romania, au fost florari, de aici si pasiunea ei pentru acest domeniu. In ceea ce priveste muzica, talentul i-a fost recunoscut de foarte multe ori si a avut colaborari importante pe acest plan. Anka o admira foarte mult pe Angela Gheorghiu, iar participarea la Romanii au talent reprezinta pentru ea un pas inainte, o realizare pe plan profesional si o experienta din care are foarte multe de invatat.
Romanii au talent 2017: Anka (Anca Ionascu) - interpreteaza melodia I dreamed a dream pe romaniiautalent.protv.ro
Totul a inceput pentru Calin Muresan cand era in clasa a sasea. Atunci, cineva l-a indrumat sa faca o activitate extrascolara, asa ca a decis sa inceapa dansul. Concurentul crede ca orice om isi cauta acel loc numit acasa si deseori asta se reflect in pasiunea pe care o are si pe care o transmite. Pentru el, acasa este sala de dans, unde isi petrece cel mai mult timp, dansul reprezentand lupta intre viata pe care o are acum si cea pe care si-a dorit-o intotdeauna. Calin a participat de-a lungul timpului la mai multe olimpiade de coregrafie, reusind sa obtina locuri pe podium, dar si la festivaluri retro.
Romanii au talent 2017: Calin Muresan - Dans contemporan pe romaniiautalent.protv.ro
Don Elvis este preot catolic si in acelasi timp artist recunoscut pe plan mondial, unicul Catholic priest Elvis Impersonator din lume. Este originar din Bucuresti, insa imediat dupa revolutie a plecat in Italia, unde a absolvit facultatea de Teologie. In prezent, isi desfasoara activitatea atat ca preot, cat si ca artist in Avezzano, Italia. De-a lungul timpului, concurentul a lansat sase albume si, pe langa muzica, este pasionat de inot, fotbal, snowboard si echitatie.
Romanii au talent 2017: Don Elvis - Interpreteaza Suspicious minds pe romaniiautalent.protv.ro
La jumatatea clasei intai, Eva Timus a fost inscrisa de catre parintii ei la Scoala de muzica si, imediat dupa inscriere, a inceput sa participle la concursuri la care a obtinut doar primul loc. Pana in acest moment, are 25 de trofee in palmares. Eva a fost si actrita, a jucat rolul principal intr-un film turnat in Moscova si isi doreste sa devina un artist complex, lucrand neincetat pentru acest vis. Totodata, una dintre cele mai mari dorinte ale sale este sa ajunga in Statele Unite ale Americii, la Disney.
Romanii au Talent 2017: Eva Timus - Interpreteaza piesa Beautiful pe romaniiautalent.protv.ro
George Aghinea a mostenit talentul de la bunica lui, care canta in tinerete la diverse festivaluri. George este nepotul semifinalistului sezonului sase Romanii au talent, Florin Zgavardici, caruia i-a urmarit evolutia in competitie. Pentru el, cel mai fericit moment a fost acela cand a inceput sa se ocupe serios de muzica. Atunci cand a inceput sa participe la concursuri si festivaluri de profil s-a simtit cu adevarat implinit. Isi doreste sa fie apreciat pentru talentul lui si vrea sa ajunga in Statele Unite ale Americii pentru a o cunoaste pe Jessie J, fiind un mare fan al sau. De asemenea, George viseaza sa devina un artist cunoscut pe marile scene ale lumii.
Romanii au Talent 2017: George Aghinea - Canta melodia At Last pe romaniiautalent.protv.ro
Lavinia Sateanu provine dintr-o familie de muzicieni, iar la 6 ani a inceput sa studieze vioara. A facut scoala de muzica si liceul in Constanta si a continuat cu studii la Conservator si master in Bucuresti. Inca din facultate, a cantat intr-un cvartet si a participat la diverse evenimente, cel mai important fiind alaturi de chitaristul Steve Vai. In momentul de fata, Lavinia colaboreaza cu trupele Spitalul de urgenta si Sarmalele reci, canta vocal, danseaza si gateste foarte bine. Participarea la Romanii au talent reprezinta incununarea carierei ei de pana acum si totodata o rampa de lansare, fiind sustinuta de toata familia.
Romanii au talent 2017: Lavinia Sateanu - Canta la vioara si danseaza pe romaniiautalent.protv.ro
In acest sezon, Andi Moisescu a apasat butonul auriu pentru trupa OK World Wide. Cei cinci membri isi doresc sa reprezinte prin fiecare dans al lor ceea ce simt, o stare de bine. Grupul s-a infiintat in anul 2002, iar baietii sunt autodidacti. De-a lungul timpului au dansat in Romania, Grecia, Italia, Germania, Abu Dhabi, Dubai, Doha, Marea Britanie si multe alte tari. Concurentii sunt increzatori in talentul lor si spun ca atuul lor este acela ca nu refuza nicio provocare. De asemenea, ei spun ca nu exista vreun act de entertaining pe care sa nu-l poata realiza si ca ceea ce au ei si nu au altii este diversitatea aptitudinilor: unul se invarte in cap, altul sare pe peretii sau trambulina, altul invarte bete si sabii cu foc si altul danseaza sau se da peste cap pe bara.
Romanii au Talent 2017: Ok World Wide - Breakdance pe romaniiautalent.protv.ro
Silviu Rosu canta la pian din clasa intai. A studiat acest instrument doar la scoala, nu a luat vreodata lectii in particular, insa talentul exista in familia sa: tatal si fratele canta la chitara, respectiv tobe. Silviu a participat la diverse concursuri de-a lungul timpului, iar cele mai fericite momente din viata lui au fost atunci cand tatal lui i-a cumparat un pian si cand s-a inscris la preselectiile Romanii au talent.
Romanii au Talent 2017: Silviu Rosu - Canta la pian Bad si Smooth criminal pe romaniiautalent.protv.ro
Stefan Florescu a fost finalist in primul sezon Romanii au talent si a revenit anul acesta pentru a demonstra ca a evoluat. A inceput sa faca jonglerii cu mingea in urma cu opt ani si pana atunci a jucat fotbal. Dupa finala celui mai tare show de divertisment, Stefan a participat la Campionatul mondial de Freestyle football, unde a obtinut locul al treilea. De un an si jumatate face spectacole stradale prin lume si a ajuns aproape in toate capitalele din Europa, aceasta fiind sursa lui de venit.
Romanii au talent 2017: Stefan Florescu - Jonglerii cu mingea pe romaniiautalent.protv.ro
Vineri, de la 20:30, romanii sunt invitati sa ia parte la un spectacol extraordinar si sa-si sustina favoritii, care pot ajunge in marea finala Romanii au talent si pot fi cu un pas mai aproape de marele premiu in valoare de 120.000 de euro si titlul de cel mai talentat roman.
Romanii au talent - Fii eroul nostru!
Gallery