Primii trei finalisti ai noului sezon Romanii au talent au fost alesi aseara, pe cea mai cunoscuta scena a talentelor, intr-un decor spectaculos! Primul show live a pus in scena momente de exceptie, de la dans contemporan sau oriental, magie, muzica populara sau pop, la numere incredibile de forta, improvizatie si echilibristica. Cei 12 semifinalisti au adus pe scena momente incendiare si au creat un show desavarsit. In urma voturilor publicului si a deciziei juratilor, Ion Barbu, Traian Constantin si cei doi dansatori Oana Zara si Alexandru Bordea intra in lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro.
Ion Barbu s-a clasat pe primul loc in preferintele publicului, iar melodia Ploaia a trupei Cargo, cantata perfect de acesta, i-a adus un loc in finala. Traian Constantin a impresionat si sensibilizat cu interpretarea la pian a uneia dintre melodiile care compun coloana sonora a filmului Piratii din Caraibe. Oana Zara si Alexandru Bordea au venit pe scena cu un moment emotionant de dans contemporan, care a transmis pasiune si dragoste. Juratii au fost impresionati de prestatia celor doi si au decis sa-i trimita in lupta pentru titlul de erou national.
Tot aseara, juratii au ales primul candidat la premiul de originalitate in valoare de 10.000 de euro. Andra, Mihaela, Andi si Bebe au fost de acord ca trupa Funny jumpers merita sa intre in lupta pentru acest premiu.
Pe intreaga durata de difuzare, 20:30 – 24:42, peste 2.8 milioane de telespectatori au urmarit spectacolul de la Romanii au talent, iar in minutul de maxima audienta de la 22:13, peste 4 milioane de romani au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment din Romania.
Prima semifinala a noului sezon Romanii au talent a inregistrat 17.5 puncte de rating si 46.3% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, de aproape sapte ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 2.8 puncte de rating si 7.4% share.
La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus detasat cu 15.5 puncte de rating si 36.3% share, pe cand urmatorul post clasat a inregistrat o audienta medie de 3.6 puncte de rating si 8.3% share.
La nivel national, PRO TV ramane si de aceasta data lider cu o audienta medie de 15.3 puncte de rating si 36.3% share, locul secund inregistrand 3.7 puncte de rating si 8.9% share.
Momente incredibile, talente autentice si primii 3 finalisti pentru titlul de cel mai talentat roman!
Primii care au urcat pe scena aseara au fost membrii grupului Funny jumpers. Au venit la Bucuresti din Republica Moldova pentru a cuceri publicul cu sariturile lor spectaculoase si au reusit. Momentul creat si gandit de ei a adus foarte multa energie si vitalitate, tinand spectatorii cu sufletul la gura in momentul prestatiei. Bucuroasa ca-i revede, Andra a spus: “M-am bucurat enorm sa va vad! Va multumesc din suflet!”
Pentru Nicoleta Iancu muzica este totul, iar atunci cand se afla pe scena simte ca lumea e a ei. Nu are niciodata emotii atunci cand canta si este fericita sa poata face ceea ce-i place. Aseara, micuta de 9 ani a impresionat inca o data cu talentul sau si a demonstrat ca are o voce de aur si o tehnica vocala de exceptie, interpretand impecabil piesele Ciuleandra si Cine iubeste si lasa. Fiind mandru de Nicoleta, dar si de prestatia ei din semifinala, Bebe i-a spus: „Esti o minune, o minune de copil foarte talentat. M-am bucurat atat de mult incat am lacrimat.”
La preselectii, trupa Obligo a reusit sa starneasca hohote de ras si sa ridice sala in picioare, care i-a aclamat la finalul momentului lor. Pentru semifinale cei sase baieti nu au pregatit nimic, ci au improvizat, reusind sa repete experienta din auditii. Au adus zambetul pe buzele tuturor, iar numarul lor de improvizatie a facut furori si i-a amuzat pe toti cei care i-au privit. Incantata de momentul trupei Obligo, Mihaela a declarat: “Vreau sa fiu fanul vostru pentru totdeauna, pentru ca sunteti foarte buni, foarte talentati.”
Emotionat, dar in acelasi timp increzator in talentul sau, Traian Constantin a uimit inca o data juratii si publicul cu momentul prezentat pe scena. A interpretat impecabil la pian una dintre melodiile care compun coloana sonora a filmului Piratii din Caraibe si a reusit sa smulga ropote de aplauze. Traian si-a dorit foarte mult sa impresioneze telespectatorii si sa ajunga la sufletul tuturor prin emotia transmisa, dar si prin maniera in care a cantat. Andi a fost surprins de evolutia tanarului si a declarat: “As vrea sa remarc la relatia lui Traian cu pianul, gingasia cu care trece de la tandru la pasional. Bravo!”
Ansamblul Kolomeika a umplut inca o data scena de la Romanii au talent. Membrii grupului au dansat si au cantat la diverse instrumente, aducand in casele telespectatorilor un moment plin de culoare, ritm si energie. Au incantat publicul si juratii cu prestatia lor si au aratat tuturor ca isi merita pe deplin locul printre semifinalisti. Fericiti ca se afla in aceasta etapa a competitiei, ei au zambit incontinuu si au transmis telespectatorilor multa voie buna. La finalul reprezentatiei acestora, Andi a spus: “Eu ce am vazut a fost foarte bine. Trebuie sa recunosc ca eu m-am uitat mai mult la echipa feminina.”
Pentru primul show live din noul sezon Romanii au talent, Razvan Iovite a pus in scena un numar de magie extrem de spectaculos. Pentru construirea numarului sau a fost ajutat de cei doi membrii ai juriului, Mihaela Radulescu si Andi Moisescu, care s-au implicat activ in momentul concurentului. Razvan a demonstrat ca poate face din magie un spectacol desavarsit si ca poate surprinde de fiecare data cu originalitatea sa. Surprinsa de trucurile magicianului, Mihaela a spus: “Tanarul asta ma uimeste pentru a doua oara. Asta inseamna pentru mine o magie reusita. Pe mine m-ai cucerit!”
La numai 17 ani, Cristina Girloiu cauta perfectiunea in dansul oriental. Chiar daca a fost foarte emotionata, concurenta a creat aseara un spectacol complet, plin de pasiune si senzualitate. Numarul ei de belly-dance a impresionat juratii, care i-au laudat prestatia. Cu o frumusete aparte si un dans incredibil, Cristina a reusit sa transmita perfect starea pe care a avut-o pe scena, iar publicul a empatizat cu momentul prezentat de ea. La finalul momentului, Andra i-a spus: “Eu ti-am simtit emotiile. Esti foarte frumoasa si foarte talentata!”
Mihail Chistol si Vasilii Truskov au adus forta pe scena de la Romanii au talent. Cei doi concurenti au facut o demonstratie de putere si sincronizare in momentul in care si-au prezentat numarul de jonglerii cu greutati. Au surprins cu abilitatile lor, dar si cu concentrarea de care au dat dovada. Sunt fericiti ca au ajuns in aceasta etapa a competitiei si ca se afla printre cei mai talentati concurenti. Impresionata de prestatia celor doi, Mihaela a spus: “E una din acele situatii in care noi ne bucuram ca oamenii au greutati.”
Din pacate, Nicolai Chistol si asistenta sa, Svetlana nu au reusit sa repete numarul perfect de echilibristica prezentat la preselectii. Emotiile i-au coplesit pe cei doi si i-au tinut cu sufletul la gura pe jurati pret de cateva minute. Chiar daca nu le-a fost usor, in cele din urma, cu ajutorul publicului, concurentii au reusit sa-si incheie prestatia in aplauze. La finalul momentului, Andra a spus: “Mi-ar fi placut sa fie totul cum a fost la repetitii.”
Taraful Eftimiu Dragoi a interpretat in prima semifinala Romanii au talent un colaj de muzica populara, rock’n roll si jazz. Au incins atmosfera in sala si au facut un show de exceptie. Prestatia lor a fost foarte bine primita de catre publicul care i-a aclamat incontinuu. Au fost increzatori in talentul lor, iar acest lucru le-a dat aseara forta de a-si prezenta impecabil momentul. Bebe i-a laudat pe concurenti si le-a spus: “Cand lautareasca se uneste cu jazz-ul, totul devine sublim.”
Oana Zara si Alexandru Bordea au fost plini de eleganta si sensibilitate in momentul in care si-au prezentat numarul de dans contemporan. Au colaborat perfect la fiecare miscare si au reusit sa-i emotioneze pe toti cei prezenti in sala. Si-au exprimat toate trairile prin dans si au reusit sa gandeasca un spectacol desavarsit pentru aceasta semifinala. Profund impresionat de moment, Bebe le-a transmis concurentilor: “Dansul vostru a fost ca un vis frumos din care nu as fi vrut sa ma mai trezesc.”, iar Andi a completat: “Oamenii sunt si mai frumosi atunci cand danseaza frumos! ”
Ultimul concurent care si-a prezentat aseara talentul, a fost primul in voturile publicului. Ion Barbu a venit de la Chisinau sa cucereasca publicul din Romania si a reusit. A interpretat melodia Ploaia a celebrei trupe Cargo si a impresionat cu vocea sa, care a sunat incredibil. Si-a stapanit cu greu emotiile si i-a sensibilizat pe toti cei prezenti in sala. Andra a fost fericita de alegerea facuta la preselectii, de a-l trimite pe concurent direct in semifinale cu ajutorul golden buzz-ului si a declarat: “Am facut cea mai buna alegere! Daca as putea sa te trimit in finala, as face-o cu cea mai mare placere. A fost numarul meu preferat din aceasta saeara!”
Ion Barbu nu a fost doar preferatul Andrei din prima semifinala Romanii au talent, ci si al publicului care l-a votat si l-a trimis in marea finala, ce va avea loc pe 12 iunie. Dupa aflarea clasamentului, emotionat si cu ochii in lacrimi, Ion a spus: “Nu am cuvinte, sunt foarte fericit. Ma bucur nespus ca am reusit sa impresionez cu vocea mea si vreau sa le multumesc din suflet pentru incredere tuturor celor care m-au votat. Le promit ca nu-i voi dezamagi.”
Cel de-al doilea finalist ales din cei 12 concurenti ai primului show live Romanii au talent este pianistul Traian Constantin. Acesta s-a bucurat enorm atunci cand a aflat ca este unul dintre preferatii publicului si a declarat: “In ciuda faptului ca am cazut de pe scena, cazatura m-a propulsat in marea finala. Doresc sa multumesc intregii echipe pentru sprijin si tuturor romanilor care m-au votat.”
Pentru cel de-al treilea finalist, juratii au avut de ales dintre doua momente de exceptie: cel al micutei Nicoleta Iancu si cel al dansatorilor Oana Zara si Alexandru Bordea. A fost o decizie extrem de dificila pentru toti juratii, dar in final acestia au decis ca dansul contemporan merita sa mearga mai departe. Oana Zara si Alexandru Bordea se alatura lui Ion Barbu si lui Traian Constantin pentru finala Romanii au talent. Cei doi tineri au declarat imediat dupa ce au aflat verdictul juratilor: “Suntem foarte bucurosi ca am ajuns in finala. In acelasi timp, ne pare rau pentru Nicoleta, nu am vrut s-o dezamagim. Ne dorim ca momentul nostru artistic sa ajunga la sufletul tuturor romanilor.”
Prima semifinala a noului sezon Romanii au talent a fost una plina de suspans, emotie, amuzament, sensibilitate, energie, senzualitate si pasiune. Concurentii au fost la inaltime, iar cei mai buni vor merge in marea finala.
Si vinerea viitoare, de la 20:30, numai la PRO TV, telespectatorii sunt asteptati sa-si sustina eroii si sa voteze favoritii care se vor lupta in finala pentru marele premiu de 120.000 de euro sau pentru premiul de originalitate in valoare de 10.000 de euro.
Romanii au talent - Fii eroul nostru!
Gallery