Catalin Mihalache

Redacția Redacția

Actualizat 12. 5. 2014

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Numele meu este Catalin Mihalache, am 47 de ani si m-am nascut in satul Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt. In prezent sunt somer.     Tata - Mihalache Tudor - are 86 ani si este pensionar, iar mama, dupa o lunga suferinta, fiind imobilizata la pat timp de 10 ani, a decedat anul trecut, in luna august, cu putin timp inainte de inceperea preselectiilor la emisiunea / concurs Romanii au talent. Mai am un frate si o sora, fratele - Mihalache Tudor ( Doru ) -are 54 ani, locuieste in municipiul Slatina, judetul Olt si in prezent este fara ocupatie, iar sora mea - Mihalache Ecaterina - are 46 ani si este plecata in Italia.     Tata a lucrat in cea mai mare parte a vietii ca dragor, iar mama a fost casnica, lucrand in casa, manual, obiecte traditionale de artizanat. Au stiut sa infrunte greutatile vietii si au ramas impreuna si la bine si la rau pana cand moartea i-a desprtit.     Am copilarit la tara, in satul natal, unde in timpul iernii faceam oameni de zapada cu chipurile parintilor sau ale rudelor si copiilor din sat, iar vara eram mai mereu la scaldat. O amintire frumoasa este aceea ca parintii mei strangeau banii intr-o lada, iar eu, impreuna cu sora mea am reusit intr-o zi sa sustragem aproape toti banii prin crapatura dintre capac si lacat, lipind o hartie unsa cu aracet la capatul unui bat atat cat sa aiba loc prin crapatura, iar fiecare bancnota sa se lipeasca de hartia unsa cu aracet. Am mers la magazinul din sat si am cumparat bomboane de toti banii , iar cand au venit parintii nu le-am mai iesit in intimpinare, ca de obicei, ci am ramas pe prispa casei, fiind satui. Restul de bomboane care au ramas le-am pitit intr-o sacosa in gluga (capita) de coceni, iar de acolo de alimentam pe furis. Cand tata a mers in sat la magazin sa cumpere ulei, gestionarul l-a intrebat: “ Sa traiesti, nea’ Durca , ai avut pomana nu-i asa ? Ca au venit cei mici si au cumparat bomboane de coliva cat nu a cumparat tot satul!”           Pe la varsta de 6-7 ani faceam, fara sa realizez atunci, unele desene, desene care nu sunt altceva decat caricaturile de azi. La 10 ani imi aduc aminte ca faceam portrete ale domnitorilor Stefan cel Mare si Mircea cel Batran pentru colegii mai mari pentru a lua si ei note mai mari la scoala.         Primul om care a vazut potentialul meu a fost profesoara de desen a scolii gimnaziale din sat care i-a si sfatuit pe parintii mei sa ma inscrie la un liceu de arta.         Am absolvit Liceul de arta din Craiova, parintii fiind cei care au stat mereu alaturi de mine si m-au sprijinit. Dupa absolvirea Liceului de arta din Craiova, pentru ca parintii nu au mai avut puterea financiara necesara ca eu sa-mi continui studiile, iar starea lor de sanatate se inrautatea cu fiecare zi, m-am intors in satul natal, la muncile campului si cele din gospodarie. Dupa muncile zilnice din gospodarie si de la camp desenam portrete, faceam caricaturi, pictam, sculptam iar fiecare incercare, fiecare lucrare a fost o noua experienta profesionala. La unul din festivalurile de profil din tara, la care eu participam adesea, la Zalau, cred ca in anul 1997, am avut ocazia sa-l intalnesc pe maestrul Stefan Popa Popas, care mi-a propus sa lucrez in echipa domniei sale. Imi doream foarte mult lucru acesta. Maestrul era idolul meu. O oferta de nerefuzat. Astfel intre anii 1998-2000 am studiat la Academia Popas.           La capitolul performante amintesc marele premiu la o editie a festivalului “Oltenii si restul lumii”, la care am participat cu o expozitie de caricaturi ale personajelor politice importante ale vremii de atunci  in stilul om-animal si in stilul distorsionat, stiluri despre care maestru Stefan Popa Popas s-a pronuntat ca fiind unice pe mapamond. De asemenea am obtinut  premii de excelenta la festivalurile si concursurile de profil de la Zalau si de la Bistrita .           Mostenesc talentul, puterea creativa de la tatal meu care canta inca si acum, la varsta de 86 ani, la fluier si de la bunicul meu, care sculpta in lemn. De asemenea mama mea lucra in casa, manual, diverse obiecte traditionale.           Ca si o gluma mi-am dorit o sotie blonda cu ochii albastri sau verzi, dar din pacate m-au iubit foarte tare brunetele scunde, grase si cu mustata. Asa cum am cautat perfectiunea in arta, tot asa am cautat si femeia perfecta si din pacate, perfectiunea nu exista iar eu am ramas singur, visator. In timp, viata m-a facut sa devin realist. Experientele profesionale, dorinta de a atinge perfectiunea, maximul in arta (desen, caricatura, pictura, sculptura) m-au facut poate sa neglijez unele aspecte legate de dorintele mai pragmatice ale femeilor. Dar ...anul acesta sunt hotarat sa fiu si om, nu numai artist. Peste cinci ani, daca voi lua un premiu la Romanii au talent, voi putea gandi si lucra mai departe in arta si astfel voi fi acolo unde imi este locul pe plan profesional, in top. Sper insa sa nu treaca chiar cinci ani pana sa realizez un mare proiect si anume sa fac statuia Revelionului personificat - poate in Bucuresti, poate in alt oras mare, cu sprijinul autoritatilor publice locale si a mediului privat.          Ma compar cu mine, nu vreau decat sa-mi dezvolt talentul cu care m-a inzestrat bunul Dumnezeu.          Am decis sa particip la aceasta emisiune de televiziune pentru ca aceasta mi se pare a fi singura care reuseste sa puna in valoare un talent adevarat. Este o ocazie de a ma cunoaste pe mine insumi, este un examen unic. Imi doream mult sa particip la acesta emisiune, dar nu stiam modalitatea si conditiile de inscriere. Intamplarea a facut sa cunosc un om simplu, dar sufletist - Traian - care m-a inscris online in concurs si care ma sprijina atat cat poate si in continuare. Astfel el a devenit vanator de talente iar eu concurent.          Este o bucurie sa particip la o emisiune care ar putea sa-mi schimbe destinul. Banii i-as investi in talentul meu. Mediul in care m-am nascut a fost unul secetos, iar cel in care am trait  tocmai bun pentru a ma plafona. Mereu m-am lovit de lipsuri materiale, lucru care m-a facut sa inteleg ca nu se poate face arta din improvizatie (nu se poate face o schela din araci de vie).          Sunt sigur ca oamenii ar cumpara bilet la o expozitie a mea sau la un show live - caricaturi la minut. Asteptari am... sa creez emotie !