La o margine de ţară, în frumoasa Bucovină, la 45 km de orașul Suceava și la 8 km de granița cu Ucraina se află satul Negostina cu populație majoritară de etnie ucraineană. În anul 2011, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de activitate culturală în Negostina, ia ființă formația de dansuri ,,Nehostenca”, la inițiativa Uniunii Ucrainenilor din România, care au apelat la serviciile domnului coregraf Valentin Vlîgea, talentat dansator la Ansamblul Profesionist ,,Ciprian Porumbescu” din Suceava, să pregătească o fantezie coregrafică. După derularea acestei activități domnul coregraf și grupul de dansatori și-au încheiat activitatea, U.U.R. nemaifiind dispusă să achite serviciile coregrafului. Impresionați de talentul și dragostea copiilor pentru dans, părinții au decis să suporte plata coregrafului și a deplasărilor. Domnul profesor Iulian Petru Chideșa, care era și directorul școlii în acea perioadă, a fost ales reprezentant al părinților și coordonatorul ansamblului. Neavând nicio formă de sponsorizare, domnul profesor a înființat în luna martie 2013 Asociația Culturală ,,Cervona Kalena” cu scopul de a veni în sprijinul ansamblului care, cu această ocazie, își schimbă numele din ,,Nehostenka” în ,,Cervona Kalena”. Tradus în limba română ,,cervona kalena” înseamnă ,,călina roșie”, care este un simbol al Ucrainei, semnificând casa părintească și locurile natale. Într-un timp relativ scurt au reușit să desfășoare o bogată activitate: -spectacole organizate cu ocazia sărbătoririi zilelor diferitelor orașe și comune ( Milișăuți, Siret, Rădăuți, Iași) ; - ,,Târgul de toamnă - Produs în Bucovina ” Suceava -,, Sărbătoarea minorităţilor” – turneu de o zi în orașele Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, alături de Ansamblul Profesionist ,,Ciprian Porumbescu” ; Toate aceste rezultate se datorează copiilor, coregrafului, coordonatorului și părinților. Formația este alcătuită din 32 de membri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, toți fiind elevi ai Școlii Gimnaziale Negostina și ai Colegiului Tehnic ,,Lațcu Vodă ” Siret. Copiii nu au studii în domeniul muzicii sau al dansului. Pentru unii dintre ei este doar un hobby, iar alții doresc să facă studii în domeniu și să devină profesioniști. Cel mai mare dintre membri a absolvit liceul și s-a înscris la Școala Populară de Artă ,,Ion Irimescu” din Suceava. Probabil că mai târziu și alții îi vor urma exemplul. În formație au intrat copiii care și-au manifestat dorința de a dansa si ai căror părinți au putut să-i susțină financiar. De remarcat este faptul că unii părinți au câte doi copii în formație. Din păcate nu toți copiii cu dragoste pentru dans au avut posibilități materiale pentru a activa în cadrul formației. În ceea ce privește repertoriul ansamblului, melodiile sunt atent selecționate din folclorul ucrainean și cel românesc (pentru că avem în repertoriu și dansuri românești). Coregrafia prinde viață datorită măiestriei și a experienței bogate a domnului coregraf. Repetițiile sunt solicitante din punct de vedere fizic deoarece mișcările dansului ucrainean sunt foarte grele, uneori chiar acrobatice, dar copiii depun mult efort, ambiție și pun mult suflet în ceea ce fac. Din păcate spațiul unde ne desfășurăm repetițiile este total impropriu deoarece corpul în care se află sala este foarte vechi, construit în anul 1905, și n-a mai fost reabilitat. Formația este susținută financiar, în principal, de către părinți. În decursul acestei perioade, am primit sponsorizări și de la Primăria comunei, Uniunea Ucrainenilor din România și Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România. În afara orelor de repetiții desfășurăm și alte activități: șah, tenis de masă. În decursul acestor ani între membrii ansamblului s-au legat prietenii bazate pe respect și ajutor reciproc, bună înțelegere. Dovada acestui lucru sunt gândurile copiilor redate mai jos: ,,Pentru mine formația este ca o familie. Toți avem aceeași pasiune: dansul. Atunci când dansez mă simt în elementul meu, uit de tot și de toate, sunt în lumea dansului. Probabil că același sentiment îl au și colegii mei. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim la repetiții și să ne povestim evenimentele petrecute. Aici am învățat să fim uniți, să ne ajutăm, am învățat să ne respectăm, să colaborăm, să ne facem griji unul pentru altul. Ne-am atașat cu toții și de domnul coregraf, care a reușit să scoată la iveală talentul nostru. Părinții sunt mândri de noi pentru ceea ce facem și ne susțin din toată inima. În tot acest timp am avut parte de momente frumoase pentru că fiecare apariţie pe scenă ne-a adus o oarecare experienţă, iar aprecierile şi aplauzele publicului ne-au adus satisfacţii şi bucurii, făcând ca fiecare moment să fie special. Dacă ar fi să numesc cel mai frumos moment, gândul ma duce automat la „Românii au talent”. A fost un moment unic şi nu voi uita niciodată trăirile, emoţiile, aprecierea juriului şi aplauzele publicului. Am un singur regret: că nu am putut ajunge în Italia, unde am fost invitaţi după participarea la „Olimpiada tinerilor”, desfăşurată la Bacău. Din păcate, părinţii noştri nu au putut suporta cheltuiala,iar sponsori nu am găsit. (Chideșa Ioana Lorena, 12 ani) „ În Ansamblul „Cervona Kalena ” colegii parcă îmi sunt frați, iar coordonatorul și coregraful îmi sunt prieteni cărora le ascult sfaturile. Mă bucur că sunt în această familie la bine și la greu. Mă simt foarte bine în cadrul formației. ,,Cervona Kalena ” mi-a schimbat viața în bine, oferindu-mi bucurii și ocazia de a vizita locuri noi și oameni deosebiți. Dansul mă face să fiu diferit, mai responsabil și mai matur. Mă simt onorat și bucuros că sunt membru al ansamblului și sper ca toate activitățile noastre din anii ce urmează să fie un real succes. Momentele frumoase ale formaţiei au fost pretutindeni în deplasări, spectacole , atunci când lumea te aplaudă, îţi dă o senzatie de bucurie şi siguranţă pentru tot ce am facut noi, arătând că suntem pe drumul cel bun. Unul dintre cele mai frumoase momente a fost atunci cand am primit trei de DA la "Romanii au talent", precum si atunci cand s-a oferit un sponsor sa ne achiziţioneze un set de costume ucrainene, făcând posibilă urcarea noastră pe orice scenă cu o ţinută adecvată din zona pe care o reprezentăm. Suntem un colectiv unit si ştim sa ne distrăm şi să ne ajutăm unii pe ceilalţi.” (Muha Mugurel, 18 ani) „Pentru mine ansamblul este ca o a doua familie. Cu colegii mă înțeleg foarte bine și îmi sunt ca niște frați. Părinții mă susțin foarte mult. Le place ceea ce fac, iar eu mă bucur pentru asta. Domnul coregraf ne ajută mereu, explicându-ne și demonstrându-ne calm ca să putem înțelege. Domnul profesor Iulian Chideșa ne îndrumă, ne susține și face tot posibilul ca activitățile și deplasările noastre să se desfășoare în bune condiții. Este tare mândru de noi și găsește mereu un prilej să ne laude. Mie îmi place foarte mult să dansez și sper că vom continua să ne bucurăm împreună de această frumoasă activitate Pentru mine toate momentele de când sunt la acest ansamblu au fost frumoase, dar cel mai frumos moment a fost participarea la „Romanii au talent” (Grigoraș Cezarea–Florina , 11ani) ,,În primul rând aş vrea să spun că acest ansamblu este deosebit. Toţi suntem ca o mare familie si ne ghidăm după citatul “ Toţi pentru unul si unul pentru toţi “. De când sunt in acest ansamblu viaţa mea s-a schimbat. Pe lângă faptul că mă simt special primind laudele si aplauzele spectatorilor, am învăţat ce inseamnă disciplina si ascultarea. Vreau sa mentionez că beneficiem de toată susţinerea coregrafului, care ne ajută să învăţăm arta dansului, a coordonatorului, care ne ajută indiferent de situaţie şi mai ales a parinţilor care au facut sacrificii imense pentru noi. De când sunt în acest ansamblu am avut parte de momente frumoase şi de unele mai putin frumoase. Unul dintre cele mai frumoase momente a fost atunci când am participat la emisiunea “Romanii au talent”. Atunci a fost cea mai frumoasa zi din viaţa mea si sunt sigur ca si a celorlalti. (Marusec Andi – 14 ani) Dacă vom reuși să ne menținem din punct de vedere financiar, în următorii ani sperăm să progresăm din punct de vedere tehnic, să scoatem în evidență talentul celor mai buni dansatori, să evoluăm pe diferite scene din țară și chiar din străinătate. Ne-am hotărât să mergem la ,,Românii au talent ” după ce am urmărit cu mare atenție edițiile anterioare considerând că este locul ideal unde se pot descoperi talentele. Am luat această decizie după participarea la unele spectacole unde am evoluat alături de mari interpreți ai muzicii populare. Aprecierile și aplauzele călduroase ale spectatorilor ne-au determinat să ne dorim să participăm și la spectacole de mai mare amploare precum cel de la ,,Românii au talent”. Participarea ne-a adus un plus de experiență punându-ne față în față cu adevărate talente. Ca și ceilalți participanți și noi aspirăm la unul din premii. Oricare ar fi parcursul nostru la acest concurs, vom rămâne cu o vastă experiență și cu gustul plăcut al participării noastre la un spectacol de o mare amploare. Dacă am câștiga am da posibilitatea și altor copii talentați, dar din păcate fără posibilități financiare, să-și îndeplinească visul de a dansa în cadrul ansamblului, i-am susține financiar pe cei mai buni membri care doresc să-și facă o carieră din dans, am achiziționa un rând de costume românești, deoarece ansamblul are în repertoriu și dansuri românești, dar nu le poate prezenta deoarece nu are costume adecvate. De asemenea, am reabilita sala de repetiții, creând astfel condiții normale de desfășurare a repetițiilor și am face pașapoarte pentru a onora invitațiile din Ucraina pe care am fost nevoiți să le refuzăm.