Sorin Ursan, omul pe care soarta nu l-a inzestrat cu unul, ci cu doua talente deosebite: muzica si desen

Redacția Redacția

Actualizat 17. 3. 2013

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Initial, el a vorbit cu juriul doar despre pasiunea lui pentru desen. 

“Am crezut ca domnul a venit aici sa cante”, a spus Andra oarecum dezamagita. Nu mica i-a fost mirarea cand Sorin chiar a inceput sa cante, iar vocea sa impresionanta a cucerit intreaga sala imediat. “Acestea sunt momentele in care sunt cea mai fericita ca sunt la “Romanii au talent”, a declarat Andra. “E posibil sa fie cel mai frumos moment din acest sezon”, a spus la randul lui Andi Moisescu.




Show-ul "Romanii au talent" e ACUM integral pe Voyo.ro
 

Ursan Sorin, din Suceava, canta opera si deseneaza. Afla-i povestea, mai jos:

M-am nascut in data 27 noiembrie 1972, la spitalul din municipiul Radauti (pe atunci oras). Copilaria mi-am petrecut-o in satul natal Clit din comuna Arbore, judetul Suceava. M-am bucurat de grija si dragoste din partea parintilor (Stefania si Ilie) si din partea bunicilor din partea mamei (Maria si Stefan) si ai tatalui (Avramia si Constantin). De mic copil mi-au placut desenul si muzica. Aici l-am mostenit pe bunicul Stefan. Eram curios din fire si-mi doream sa descopar singur raspunsurile la intre barile mele.

Aveam o mare placere in a cotrobai prin toate ungherele si cotloanele pentru a afla ce se ascunde acolo. Asa s-a facut sa gasesc caietul de desen al mamei, cand era la gradinita/scoala primara, cu tot felul de desene color reprezentand animale si forme geometrice, realizate de bunicul Stefan. Acest caiet impreuna cu sfaturile bunicului au fost primii mei dascali in arta plastica. Mi-aduc aminte cu bucurie si emotie, ca prin vis si dupa spusele parintilor ca la varsta frageda (circa 3 anisori) primul lucru pe care-l faceam in fiecare dimineata, dupa ce ma trezeam, era sa ma asez la masa si sa desenez, dupa acel caiet, refuzand  a ma mai ridica de la masa si colabora cu cei din jur.                        

In muzica, m-am manifestat, la varsta frageda, prin a bate cu lingura de lemn sau metal in dosul oalelor, de diferite marimi, pe care le insiram, pe jos, prin camera sau bucatarie. Mai suspendam, cu ajutorul sarmei si capacele acelor oale pentru a obtine diferite sunete, care mai de care mai interesante si captivante pentru mine. Copilaria a fost plina de peripetii, traita intens si din plin.

M-am bucurat de tot ce mi-a oferit natura, respectiv de:  apa paraului Clit care strabate satul, cand, vara fugeam la scaldat, la prins pesti (boisti) cu undita sau cosarca sau cu  varse (dispozitiv deprins peste)  iar iarna la patinat si joc de hochei cu crosa facuta din lemn de rachita, dealurile si vaile care strabat imprejurimile unde vara alergam si inaltam zmeie, jucam jocuri de-a indieni inarmati cu cutite din lemn si arcuri cu sageti iar iarna schiam sau coboram cu sania, impreuna cu alti copii si padurile umbroase si racoroase, care te indeamna la meditatie, unde jucam jocuri de-a Tarzan facandu-ne hute (ne balansam, de pe un mal pe altul, cu craca copacului, lasata) din ramuri lungi de copac “liane”, lasate peste paraie si vagauni, etc.

Parintii mi-au spus mai tarziu ca numai o minune a fost, ca eu nu am patit nimic, si am ramas integru fizic. Odata cu varsta, ma desfasuram din ce in ce mai mult pe planul desenului si al muzicii.  Parintii erau ocupati cu cresterea noastra, cu constructia casei si nu aveau timpul si resursele materiale sa ne sustina. Suntem 4 frati, doi baieti si doua fete, eu fiind cel mai mare. In afara de ceea ce ma interesa pe mine, aveam indatorirea sa am grija si de ei. M-am descoperit singur, am trudit si am facut multe sacrificii pentru a reusi sa fac ceva minunat din arta plastica si muzica. Nu stiam, pe atunci, ce anume reprezenta acel ceva minunat, dar simteam ca pot si era ceva placut.   In afara de indrumarile parintilor si bunicilor (in special a bunicului) nu am avut parte de alte pregatiri si indrumari, in copilarie.

Tin minte cand eram de varsta gradinitei cantam imitand cantareti la vioara, vioara fiind bucati de strujan de porumb din care o bucata era vioara si cealalta bucata arcusul, la chitara, chitara fiind matura sau altceva, tobe, instrumente de suflat etc. Cand am fost in primii ani ai scolii primare din sat, Mosul mi-a adus o trusa de traforaj cu ajutorul careia mi-am construit o vioara, cutia de rezonanta din sendrila care era inchisa pe margine cu o fasie de tabla luata pe ascuns din podul casei (tabla era pusa de tata, in pod, intre sendrilele care mai scapau apa de la ploi), gatul viorii era confectionat dintr-o bucata de creanga mai groasa de alun pe care era prinsa o bucata de sindrila, corzile erau din ata de papiota iar arcusul dintr-o nuia subtire. Cu acel traforaj am construit, tot din sindrila tatii, minichitara, minitobe din conserve, etc, facand formatie cu fratii mei.

Bunicul Stefan, vazand ca ma straduiesc si-mi doresc sa cant mi-a facut o vioara din lemn. In tinerete a fost dulgher si cunostea tehnica de lucru in lemn. Mi-a pus corzi adevarate cumparate de mama de la targ, de vioara, a acordat-o iar pentru arcus a umblat prin sat, impreuna cu mine, sa faca rost de par de cal. A fost cel mai frumos cadou al copilariei mele. Vioara o pastrez si acum ca amintire si mostenire de la bunicul Stefan.  Vazand parintii ca nu este o simpla joaca pentru mine, ca ma straduiesc si ma chinui la vioara bunicului, mama l-a rugat pe tata sa mearga impreuna cu mine si fratii cu colindul, uratul si samanatul, strabatand satul de-a lungul si de-a latul iar cu banii castigati sa-mi cumpere un instrument adevarat.

Dupa ce am adunat banii s-a facut consiliu de familie pentru a se hotara ce urmeaza sa-mi cumpere.  Bunicul Stefan  sustinea ca nu vrea sa auda de chitara, “cu zdranganeala aia nu ai sa faci nimic, aia nu-i muzica”, mai degraba o vioara”. Mai tarziu mi-am dat seama ca a fost un vis neimplinit al bunicului de a canta la un instrument, in special vioara. Fiind o fire intelegatoare, dat fiind situatia cu care ne confruntam atunci, nu mi-am permis sa refuz oferta. Bunicul imi spunea ca: “vioara canta frumos si daca am s-o stapanesc pot sa cant oriunde, singur sau in formatie”.

Oricum, gandul mi-a ramas tot la chitara. Copii radeau, spunandu-mi ca, cant scart-scart. Eram suparat, dar nu am abandonat. Am invatat sa cant si la vioara. Fiind mai marisor, tot in clasele primare, in urmatorul an m-am dus iar cu colindul, cu uratul si semanatul iar cu banii castigati mi-am cumparat o chitara, marimea cea mai mica, in functie de bani.  Eram implinit sufleteste!                 

La ea am descoperit singur sunetele corzilor, am invatat singur acordurile, etc. Eram in trend cu placerile copiilor. Cu desenul mergeam in paralel. Desenam in acuarele, in pastel color, creion, aproape toate figurile din manualele de istorie, romana, din cartile de la biblioteca, chipul bunicului cand venea la mine, chipul parintilor, rudelor si musafirilor invitati la noi. Faceam si peisaje, animale, masini, de toate. Insa potretul ma instiga.  Vazand acestea si plecand de la maxima: “Daca fugi dupa doi iepuri, nu prinzi niciunul”...

Eram bombardat de parinti sau diversi musafiri cu intrebari, de genul:

“Ce-ti doresti sa faci, de fapt? Ce-ti place cel mai mult?”, le raspundeam sec: “Amandoua. Si muzica, si desenul”

Acest raspuns nastea o intreaga polemica, discutie ba chiar revolta. Incepusem sa urasc  aceste intrebari si sa le evit sau sa le neglijez. Eu imi continuam singur drumul in domeniul artei plastice si muzica. Am facut parte, in perioada scolii gimnaziale, dintr-o formatie compusa din trei membri: un acordeonist, un tobosar si eu la vioara. Eram amarat ca nu se auzea si nu auzeam ce cant. La serbarea de sfarsit de an am interpretat la vioara romanta “Ciobanas cu trei sute de oi” iar in sala venise si bunicul Stefan. La chitara am “furat” tehnici si acorduri de la trupele care veneau sa cante la nunti, in sat. Imi rugam parintii sa ma ia si pe mine sa mai invat cate ceva, de fapt imi doream cu disperare sa cant impreuna cu ei, ceea ce se si intampla, uneori, la finalul nuntii.

Am reusit sa-l conving pe tata sa-mi cumpere saxofon, dat fiind faptul ca vioara nu se auzea si ca numai asa puteam sa ma desfasor si eu pe scena. Mi-a cumparat si saxofon, la care am invatat sa cant dupa cateva sedinte cu un “muzicant” care vinea des la o ruda din sat, tot muzicant, pe nume Ghina, si care locuia in orasul Radauti.

Ulterior, am inceput sa studiez temeinic cu o persoana din sat, cantor bisericesc, pe nume Chimiuc si fiul acestuia mai mare ca mine cu 2 ani, care era si el la inceput, caruia tatal ii cumparase initial trompeta, apoi taragot. Aceasta persoana, in tinerete, cantase la acordeon, intr-o formatie din sat. Atunci o facea pentru dezvoltarea muzicala a noastra, fara pretentii banesti. Acolo am dobandit multe din domeniul muzicii si anume: ritm, auz, gama,  intesitate sunet, etc. Si aceasta persoana imi va ramane vesnic in minte si sufletul meu. Dragostea pentru genul clasic, s-a nascut, inconstient, ascultand acest dascal bisericesc, care dirija si conducea si o corala bisericeasca, pe trei voci, formata din femei. Vocea lui era si este de bariton. O voce plina, catifelata si putin impostata.

Tot in perioada gimnaziala am inceput sa cant cu lautarii satului, cu saxofonul si cand era nevoie, la tobe. Vioara, am studiat-o la oras, in Radauti, cu ajutorul mamei, avandu-l drept profesor de muzica pe dl. Piercic, care era si pictor. Am invatat multe de la aceasta persoana atat pe plan muzical cat si al artei plastice. La vioara ajunsesem sa cant prima parte a baladei lui Ciprian Porumbescu. Plecam cu autobuzul, singur, dimineata, spre oras si ma intorceam dupa-amiaza. Nu mai retin de cate ori mergeam pe saptamana. Aveam ore la scoala iar studiul individual al instrumentelor il faceam in putinul timp liber pe care il aveam dupa ce faceam treburi in gospodarie?. Mama, saraca, mi-a spus mai tarziu, ca i se facea mila de mine cand ma vedea ca sufar si plang, ca lautarul satului nu ma lua cu el la cantat, si-i  dadea 100 lei dupa care totul se rezolva. Eram atat de fericit!

In clasa a VIII-a am reusit sa fac primul portret din acuarela, aplicand tehnica uleiului, care sa semene cu modelul, care era Elvis Presley si pe care  il mai am si acum. Am participat cu lucrari de grafica, pastel color, acuarela si ulei la expozitii, avand diverse teme propuse de cadrele didactice din scoala, organizate  in holul scolii generale.

Am fost in continua cautare, am cantat si muzica populara, de petreceri, folck, rock-and-roll imitandu-l pe Elvis, etc.. In liceu activam ca baterist, chitarist la chitara armonie si vocalist si uneori la chitara bass in formatia infiintata in comuna Arbore de tinerii de acolo, care se chema “Favorit”. Am cantat impreuna  foarte mult timp. Ruptura s-a produs cand am reusit si am plecat la Facultatea de Drept din Iasi. In timpul cat activam cu formatia, sesizasem ca, spre dimineata, vocea fiindu-mi incalzita, puteam sa iau cu usurinta acute, fara sa realizez atunci despre ce este vorba. Insa, la aceste acute organismul intra intr-o rezonanta placuta si starea mea era una deosebita.

Bunicul meu era bucuros si mandru ca pana la urma am studiat si vioara, cantandu-i de fiecare data valsuri, romante si alte melodii populare, cand venea la mine. Ii placea si saxofonul se obisnuise si cu chitara, cu tobele, etc. Insa a inceput sa fie suparat cand ma auzea dand acute prin casa, ma intreba ce muzica este asta. In perioada liceului, nu mai retin cand era difuzata emisiunea, cred cu siguranta ca era emisiunea realizata de dl Sava, in deschidere era difuzata celebra Arie a lui Canio din Opera Paiate de R. Leoncavallo, interpretata, daca nu ma insel, de tenorul Beniamino Gilli. Aceasta arie celebra a declansat in mine, definitiv, dragostea pentru muzica clasica. Munca a fost titanica, cu multe suisuri, coborasuri si piedici si mi-am dorit sa reusesc si sa nu ma las invins.

Familia mea este formata din 4 membri, eu, sotia si cele doua fetite. Sotia mea Ioana este in primul rand o prietena pentru mine. In perioada cat am fost prieteni nu s-a dezis de mine cand i-am spus ca studiez muzica clasica, din contra, a fost placut surprinsa, iar relatia noastra s-a legat si mai tare. Si acest moment este unul din frumoasele mele momente din viata, care mi-au ramas in suflet. Spun asta, deoarece pentru pasiunile mele am indurat, suportat si chinuit multe, iar cand cineva se bucura ca ma ocup cu asa ceva, era o minune. Eram deja obisnuit sa primesc “suturi” si “pumni”.

Din anul 1998 este sotia mea si mama fetitelor noastre, Teodora si Elena-Ioana. Sotia are doua profesii: este inginer si economist si lucreaza ca inspector. Are o cultura bogata in domeniul muzicii. Ii place sa deseneze. Sunt foarte fericit ca partenera mea de viaza rezoneaza cu mine pe aceasta filiera. A cantat ca soprana intr-un cor bisericesc din municipiul Suceava, impreuna cu mine.  

Cele doua fetite, care sunt cele mai mari comori ale vietii mele si ratiunea mea de a fi, dupa Divinitate, sunt Teodora care are 11 ani si Elena-Ioana de 7 ani. Teodora este eleva la Colegiul de muzica din Suceava in clasa a 5-a si studiaza pianul si chitara, este o fire foarte artistica , sensibila si analitica, este indragostita de serialul LaLa-Band si isi doreste sa cante si sa joace in el, iar Elena-Ioana este la gradinita, este tot o fire artistica , vesela si are un dar deosebit de a sari in ajutor atunci cand vede ca este nevoie. Ea are probleme medicale, avand diagnosticul de parapareza spastica, motiv pentru care urmeaza tratamente medicale de recuperare.

Din anul 1996, imi exercit profesia de consilier juridic. Primul job a fost la SC RULMENTUL SA Suceava, al doilea job a fost SC LEUMI BANK SA si din 1999 si pana in prezent, lucrez la CEC BANK-SA Bucuresti Sucursala Suceava , intr-un colectiv de oameni minunat.

Participarea la show-ul  “Romanii au talent”

Inseamna sansa de a fi cunoscut si de a putea face ceva unic in arta, respectiv de a aduce plus valoare, atat pe plan local cat si national, sansa de a fi inclus in diverse programe culturale, spectacole, etc si de ce nu, in ultima instanta,  sansa de a castiga premiul pus in joc, pentru ca mi-ar permite sa ma dezvolt profesional in domeniul muzicii dar si in domeniul artei plastice si nu in ultimul rand as reusi sa-mi ajut a doua fetita cu tratamentele medicale necesare care sunt scumpe si trebuiesc efectuate permanent.

Cine se cauta de talent, departe ajunge. Lasa-i pe Smiley si pe Bartos sa-l gaseasca pe al tau.

Te simti talentat? >>> Inscrie-te in sezonul urmator